Polițiștii arădeni au efectuat, miercuri dimineața, percheziții într-un dosar penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii, înșelăciune, fals intelectual și uz de fals.
Polițiștii arădeni au efectuat, miercuri dimineața, percheziții într-un dosar penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii, înșelăciune, fals intelectual și uz de fals.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au probat activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru exercitarea fără drept a unei profesii, înșelăciune, fals intelectual și uz de fals.
„Din cercetările desfășurate a reieșit faptul că, în perioada 2019 – 2022, două femei, din Arad, ar fi exercitat profesia de medic stomatolog, fără a fi autorizate în acest sens, într-un cabinet medical, aflat la domiciliul acestora, fără informarea pacienților cu privire la aceste aspecte. Totodată, ar fi decontat servicii medicale printr-o instituție din Arad, cu care ar fi avut întocmite contracte, pentru care ar fi prezentat documente false.
De asemenea, s-ar fi conturat suspiciunea rezonabilă că serviciile medicale decontate nu ar fi fost prestate în realitate. Având în vedere concluziile cercetărilor, a fost dispusă efectuarea unei percheziții, la domiciliul și cabinetul medical al celor două femei, aflate în același imobil.
În urma activităților, desfășurate în dimineața de 29 mai a.c., cu sprijinul polițiștilor criminaliști și luptătorilor S.A.S., au fost ridicate mai multe înscrisuri și bunuri cu valoare probatorie, în vederea administrării acestora.
Prejudiciul estimat ca urmare a săvârșirii infracțiunilor este de aproximativ 110.000 de lei.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.
Sursă video: IPJ Arad
Lasă un comentariu