Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate au efectuat astăzi 31 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Arad, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializate în comiterea infracţiunilor de manipulare a pieţei de capital, delapidare şi spălare de bani, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.
Potrivit primelor informaţii, „în cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012–2014, membrii grupării au constituit un grup infracţional organizat ce a avut ca scop obţinerea de sume de bani din patrimoniul SIF Banat Crisana SA şi SIF Muntenia SA Bucuresti, prin delapidarea acestora (în modalitatea însuşirii/traficării), fonduri ce au fost transferate ulterior prin intermediul mai multor societăţi nerezidente (offshore), controlate tot de către membrii grupului în mod direct sau prin persoane interpuse, în vederea reciclării, tocmai pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei acestora. În acest scop aceştia au folosit persoane juridice nerezidente, precum şi persoane juridice de naţionalitate română, la care asociaţi au fost avocaţi care au deţinut pentru aceştia acţiunile SIF 1, asigurându-le sustragerea de la o eventuală decizie de concertare în condiţiile art. 2861 din Legea 297/2004, precum şi disimularea originii ilicite a sumelor de bani, obţinute prin delapidare. De asemenea, există suspiciuni că membrii grupului infracţional organizat s-au implicat şi în operaţiuni de manipularea pieţei de capital, prin realizarea mai multor tranzacţii în datele de 12.09.2013, 13.09.2013 şi 16.09.2013 în cadrul Bursei de Valori Bucureşti”
Anchetatorii susţin că „mecanismele bursiere au fost grav afectate, întrucât operaţiunile au vizat majorarea artificială a preţului acţiunilor SIF BANAT – CRIŞANA SA până la un nivel semnificativ mai mare decât cel de pe piaţa principală, dând astfel semnale false cu privire la cererea şi preţul instrumentelor financiare, pentru ca, după operaţiunile de pe piaţa «deal», preţul acţiunilor în cauză să revină la nivelurile inițiale.”
„Beneficiarii acestor operaţiuni au fost chiar liderii grupului, care şi-au consolidat poziţia în interiorul SIF BANAT CRIŞANA SA, prin deţinerile directe/indirecte peste limita impusă de art. 2861 din Legea 297/2004. La sediul D.I.I.C.O.T – Structura Centrală vor fi aduse în vederea audierii 25 de persoane, urmând a fi dispuse măsuri legale în cauză”, precizează anchetatorii.
Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Jandarmeriei Române iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.
„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se precizează în comunicatul DIICOT.
in sfarsit s-a ajuns si la marile afaceri ale SIFurilor!! BVO