PERICOLUL care NE PAȘTE: Amenințarea care ar putea SCHIMBA LUMEA aşa cum o ştim!

PERICOLUL care NE PAȘTE: Amenințarea care ar putea SCHIMBA LUMEA aşa cum o ştim!

Terra se află în fața unui pericol iminent! Schimbările climatice se manifestă foarte rapid, astfel că „permafrostul se topeşte aproape peste tot” în lume.

Dezgheţarea permafrostului, solul îngheţat de milenii din zonele septentrionale ale planetei, ameninţă ecosistemul şi societăţile nordice, atât infrastructura, cât și diferitele specii de plante şi animale, dar şi stabilitatea munţilor, fiind în mare pericol, conform unui nou studiu.

Permafrostul reprezintă aproximativ 25% din suprafaţa de teren a emisferei nordice (23 de milioane de kilometri pătraţi), din Canada şi Alaska până în Siberia, dar şi în Groenlanda, Scandinavia, Mongolia şi nordul Chinei.

Straturile de permafrost sunt fie mai subţiri, fie au o grosime de mai multe sute de metri, prezentând microlentile de gheaţă sau mase groase de gheaţă pură.

Raportul oamenilor de știință este îngrijorător cu privire la încălzirea globală.

Ritmul acestui dezgheţ al subsolului este dificil de detectat, variind în funcţie de regiune. Accelerat de precipitaţii şi de activităţile antropice, fenomenul de dezgheţ al permafrostului va continua probabil timp de decenii.

Iar efectele sunt, deja, resimţite: prăbuşiri ale solului după topirea peliculelor de gheaţă de dedesubt, alunecări de teren, drumuri devenite instabile. La Salluit, la nord de Quebec, spre exemplu, cazarma pompierilor s-a scufundat în pământ.

În teritoriul canadian Yukon, autostrada Alaska se dezintegrează, iar autorităţile încearcă repararea sa cu costuri ridicate.

Dezgheţarea permafrostului accelerează şi procesul de eroziune a coastelor.

În Alaska, topirea gheţii din acest tip de sol pe care-l credeam etern „destabilizează o suprafaţă de pământ pe care locuiesc 100.000 de oameni, ameninţând case şi afectând elemente de infrastructură de transport şi energetică”, potrivit unei declarații a  preşedintelui american Barack Obama, făcută, în luna septembrie, cu ocazia unei vizite în cel mai nordic stat american.

Acest fenomen ameninţă să afecteze şi ecosistemele boreale, în special pe cele acvatice, fie că este vorba de lacuri sau râuri, apa a început să se infiltreze în solul dezgheţat. Alunecările de teren şi surpările masive produse pe platoul Peel (nord-vestul Canadei) au modificat deja chimia apelor râurilor locale.

Nici munții nu scapă neafectaţi. În Alpi, fragilizarea aşa-numitului „ciment de gheaţă” provoacă de mai bine de 20 de ani surpări în serie.

„Nu trebuie să ne gândim că munţii sunt nişte structuri extraordinar de solide. Deseori, munţii nu sunt decât un conglomerat eterogen de stânci şi roci a căror stabilitate este dată de prezenţa gheţii”, explică Ludovic Ravanel, om de ştiinţă din cadrul Centrului naţional francez de cercetare ştiinţifică (CNRS).

„Dacă vom topi cimentul munţilor, versanţi întregi pot deveni instabili”, a avertizat acesta.

Foto: lternet.edu

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.