Peste 100 de AUTOVEHICULE descoperite de polițiștii arădeni în această situație. Ele vor fi RIDICATE

Peste 100 de AUTOVEHICULE descoperite de polițiștii arădeni în această situație. Ele vor fi RIDICATE

Domeniul public al orașului a devenit un depozit de autovehicule scoase din uz ori utilizate ocazional.

În acest sens, DGPL Arad le atrage atenția cetățenilor cu privire la respectarea prevederilor Legii 421/2002-privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public sau privat al statului sau unităților administrativ teritoriale. Doar în ultimele săptămâni și numai în câteva zone situate preponderent în nordul orașului, au fost identificate 116 noi autovehicule ce pot fi încadrate în aceste două categorii.

Calea 6 Vânători, cu străzile adiacente, cartierele Grădiște și Gai au fost luate la pas de polițiștii locali, ca urmare a analizei efectuate la 9 luni după lansarea proiectului de eliberare a domeniului public de majoritatea acestor autoturisme.

Concluziile de etapă ale acestei analize sunt următoarele:
– numărul automobilelor ce cumulează elementele exterioare ale vehiculelor abandonate este mai mare decât cel semnalat de cetățeni. Arădenii sesizează poliției locale prezența unor autovehicule abandonate sau fără stăpân în special în situațiile în care acestea le produc un disconfort direct (ocupă un loc de parcare sau un spațiu verde referitor la care se raportează din punct de vedere patrimonial ori le creează frecvent un disconfort estetic). Ca atare, nu au fost semnalate DGPL numeroase vehicule care stau nemișcate luni de zile în zone cu densitate redusă a populației, unde acumulează reziduuri, vegetație și se depreciază. Verificările din ultimele săptămâni au vizat tocmai această categorie, situație reflectată și pe harta accesibilă la următorul link https://app.primariaarad.ro:5743/pla/. Aici, cetățenii interesați pot vizualiza imagini ale vehiculelor pentru care s-au emis recent somații. De asemenea, fiecărei imagini îi este atașată data la care s-a emis somația. Până în prima jumătate a anului 2020, harta electronică în cauză va completa pentru public realitatea mașinilor din toate cartierele orașului pentru care s-au emis somații, în ultimele 3 luni.


– există numeroase persoane care dețin mai multe autovehicule, din care cel puțin unul este folosit, sau doar deplasat, la mari intervale de timp. Deși pentru aceste vehicule se plătesc impozite, fapt care i-a determinat pe deținători să apeleze Serviciul Circulație pe Drumurile Publice și Parcări cerând clarificări referitor la somațiile primite, lunile de nemișcare și-au pus amprenta asupra autovehiculelor, marcând, totodată, și zona înconjurătoare;

– în mai multe situații, membrii asociațiilor de locatari, angajații unor firme și grupuri de arădeni care au semnalat existența unor mașini abandonate de peste un an – deci care îndeplinesc termenul minim pentru a fi ridicate – și-au exprimat disponibilitatea de a semna declarații notariale prin care confirmă că vehiculele respective stau nemișcate de peste un an. Sprijinul acordat de public în acest sens polițiștilor locali poate contribui semnificativ la urgentarea eliberării domeniului public deoarece, în absența altor probe privind imobilizarea timp de peste un an a vehiculelor abandonate, DGPL poate iniția faza finală, respectiv ridicarea lor de pe domeniul public, doar după ce s-a depășit un an de la emiterea somației către proprietarul cunoscut al vehiculului.

În sensul Legii 421/2002-privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public sau privat al statului sau unităților admnistrativ teritoriale, următoarele noțiuni se definesc astfel:

a) vehicul fără stăpân – vehiculul de orice categorie, fără plăcuţă de înmatriculare sau alte marcaje oficiale, staţionat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, al cărui proprietar sau deţinător legal este necunoscut;

b) vehicul abandonat – vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de cel puţin un an, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice, determinate de starea improprie circulaţiei acestuia pe drumurile publice, din care rezultă intenţia neechivocă a proprietarului sau a deţinătorului legal de a renunţa la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.