Peste 100 de misiuni pentru pompierii arădeni, la sfârșitul săptămânii trecute

Peste 100 de misiuni pentru pompierii arădeni, la sfârșitul săptămânii trecute

Pompierii militari arădeni au intervenit, la sfârșitul săptămânii trecute,la 113 situații de urgență produse în județul Arad.

Cele mai multe intervenții au constat în asistență medicală, echipajele SMURD intervenind la 106 solicitări.

Totodată, salvatorii au acționat pentru stingerea a trei incendii, precum și în alte patru situații în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocarea persoanelor, asanarea teritoriului de muniție și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Cele trei incendii care au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute au fost înregistrate la două locuințe din localitățile Măderat si municipiul Arad, iar o intervenție  a vizat stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată, în orașul Ineu. Incendiile au fost stinse prompt, fără a se înregistra victime, suprafețele afectate, în cazul incendiilor la locuințe fiind mai mici de 50 de metri pătrați.

Pompierii vă reamintesc că, în perioada sezonului rece, numărul incendiilor produse la locuințe și gospodării crește semnificativ, iar pagubele materiale sunt, de cele mai multe ori, considerabile. Uneori, aceste incendii se soldează cu pierderi de vieți omenești.

În acest sens, pompierii arădeni vă reamintesc măsurile de prevenire a incendiilor în sezonul rece:

Verificarea mijloacelor şi instalaţiilor de încălzire, a instalaţiilor de alimentare cu gaze naturale şi a coşurilor de evacuare a fumului şi gazelor de către personal autorizat;

Este interzisă utilizarea reşourilor, radiatoarelor, sobelor metalice sau de teracotă dacă sunt defecte, improvizate sau amplasate în locuri care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

Nu vor fi utilizate instalaţii electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant etc.;

Reparaţiile la instalaţiile electrice vor fi executate doar de personal autorizat.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Informaţii despre modul de comportare în cazul produceri unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https:// fiipregatit.ro și aplicaţia de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

ReactiiRecente