În ultimii cinci ani, a fost acordată suma de peste 176 de milioane de euro din fonduri europene pentru dezvoltarea comunelor arădene, doar prin investițiile rurale.
Peste 176 milioane de euro au intrat în ultimii cinci ani în dezvoltarea comunelor din județul Arad doar din fondurile europene absorbite prin proiectele Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Este vorba despre proiecte destinate, cu prioritate, domeniul agricol și dezvoltării rurale, cum ar fi înființarea de plantații, dezvoltarea rețelelor secundare de irigații, amenajarea drumurilor Agricole, sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri.
Au fost semnate 1087 de contracte și cum majoritatea sunt deja finalizate, s-au și realizat plăți de 101 milioane euro.
„Pentru proiectele acestea sunt două categorii de beneficiari: investitori privați și administrații publice. 99% din bani intră în județ la nivelul comunelor, iar asta creează o schimbare vizibilă în viața locuitorilor acestor comunități. La proiectele în agricultură adăugăm proiectele Consiliului Județean în infrastructură și dezvoltarea rețelei de apă și canalizare, adăugăm proiectele pentru dezvoltare locală a administrațiilor locale, majoritatea tot din fonduri europene. În perioada următoare vom vedea și o extindere a rețelei de gaz. Asta înseamnă că județul Arad este un județ puternic, care a știut să atragă fonduri europene și să creeze o schimbare în bine”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Președintele Consiliului Județean Arad l-a invitat săptămâna trecută pe directorul regional AFIR, Iulian Bucătaru, la o discuție pentru trecerea în revistă a stadiului de implementare a proiectelor la nivelul comunelor și susținerea nevoilor AFIR la București, în cadrul unei întâlniri cu membrii Guvernului României, la care urmează să participe președintele Iustin Cionca.
Lasă un comentariu