La Arad a avut loc zilele trecute Târgul „Produs în Arad”, unul dintre cele mai frumoase evenimente ale verii. Peste 20.000 de arădeni au fost prezenţi în Piaţa Avram Iancu, pe parcursul celor trei zile în care s-a desfăşurat evenimentul.
Scopul principal al proiectului a fost încurajarea, promovarea şi susținerea producătorilor arădeni.
Au fost prezenţi peste 50 de producători locali, din 24 de localități: Arad, Seleuș, Vladimirescu, Pecica, Mâsca, Drauț, Felnac, Secusigiu, Zăbrani, Sântana, Șofronea, Curtici, Macea, Pâncota, Lipova, Olari, Păuliș, Bușteni, Ineu, Chișineu Criș, Socodor, Nădab, Galșa, Miniș. A fost amenajată inclusiv o porţiune dedicată special gastronomiei, intitulată sugestiv „Aleea Gustului”. Ansambluri de muzică populară și dansatori din județul Arad au întreținut atmosfera.
„Noi, arădenii, avem cu ce ne lăuda – în primul rând cu producători care au o cultură a muncii și a lucrului bine făcut! Le mulțumesc tuturor celor care vineri si sâmbătă au înfruntat canicula, iar duminică ploaia, pe alocuri torențială, şi au prezentat produsele lor de foarte bună calitate. Le mulțumesc și arădenilor care au cumpărat produsele, sprijinind astfel proiectul «Produs în Arad»!”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Arad, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad şi cu instituțiile sale subordonate. Din partea CJA, proiectul a fost coordonat de Direcția de Comunicare și Strategii.
Lasă un comentariu