Peste 20 de tone de deșeuri din aluminiu, depistate la Nădlac

Peste 20 de tone de deșeuri din aluminiu, depistate la Nădlac

Peste 20 de tone de deșeuri din aluminiu au fost depistate la Nădlac.

Poliţiştii de frontieră arădeni împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Arad nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu 20.080 de kilograme de deșeuri constând în aluminiu, pentru care șoferul nu a putut prezenta documentele complete pentru tranzit .

„În data de 3 noiembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei  Nădlac II au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetăţean ucrainean, în vârstă de 34 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri costând în aluminiu de la o societate comercială din Austria, pentru o firmă din Bulgaria. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat  cu deșeuri de aluminiu pentru care șoferul nu a prezentat documentația completă prevăzută de lege pentru tranzitul de deşeuri. În total, vehiculul transporta 20.080 de kilograme de deşeuri. În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate”, precizează reprezentanții Poliției de Frontieră.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.