Consilierii județeni au aprobat marți noii indicatori tehnico-economici ai viitoarei centuri de sud-est.
Consilierii județeni, întruniți într-o ședință extraordinară desfășurată prin mijloace electronice, au aprobat schimbarea denumirii obiectivului de investiție (din „Modernizare DJ 709G inclusiv pod Mureş, pentru funcţiunea de centură Est Arad” în „Varianta ocolitoare a Municipiului Arad-Est”), cât și aprobarea actualizării indicatorilor tehnico-economici.
„Am actualizat costurile estimative ale Centurii de Sud-est pentru a fi pregătiți să depunem acest proiect ca să fie finanțat din fonduri europene. Este un proiect foarte important nu doar pentru municipiul și județul Arad, ci și pentru întreaga regiune. Practic, vom avea o legătură între Valea Mureșului și Autostradă, prin care scoatem traficul greu și traficul de tranzit din municipiu, prin realizarea centurii ocolitoare complete”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Conform noilor indicatori, valoarea lucrării este estimată la 235.452.998,60 lei, inclusiv TVA, durata de execuție fiind de 18 luni, iar sursele de finanțare sunt fondurile europene și fondurile Consiliului Județean.
Centura va avea o lungime de 11 kilometri, un pod peste Mureș (1106 m), un pasaj peste calea ferată (138 m) și 7 intersecții la nivel. Tronsonul va fi iluminat, va avea pistă de biciclete, lățimea carosabilului va fi de 7 m, la care se adaugă acostamentele și parapetelor.
Lasă un comentariu