Peste 300 de persoane au luat parte, în sala festivă „Matei Corvin” a unui hotel din Gyula, la festivităţile organizate cu prilejul zilei naţionale a României, 1 decembrie, de către Consulatul General al României la Gyula, sub conducerea Excelenţei sale domnului Florin Trandafir Vasiloni, consul general.
Dintre oficialităţile din sfera religioasă care au onorat aceste manifestări, menţionăm pe PS episcop Siluan, împreună cu numeroşi preoţi şi diaconi din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU). Au fost prezenţi la recepţie IPS Ioan, Mitropolitul ortodox al Banatului şi PS Sofronie, episcopul Oradiei, fost episcop al EORU, pr. Gavril Buboi, protopop greco-catolic de Oradea, Petrică Creţu, pastorul Bisericii Baptiste din Micherechi, alături de alţi reprezentanţi ai cultelor neoprotestante de expresie română din Ungaria.
Au fost prezenţi domnul Ambasador Alexandru Victor Micula şi alţi reprezentanţi ai Ambasadei României la Budapesta, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Ioan Fodoreanu, consul general la Szeged, Gabriela Matei, directorul Institutului Cultural Român din Budapesta, Mihály Zalai, preşedintele Consiliului Judeţean Békés, Tolnai Pétér, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Békés, Tiberiu Iuhasz, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), prof. Gheorghe Petruşan, preşedintele Autoguvernării Româneşti în jud. Csongrad, Eva Iova Şimon, directorul săptămânalului „Foaia Românească”, Delia Covaci, săptămânalului „Cronica”, Maria Gurzău Czégledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu”, din Gyula, pr. Aurel Becan şi Ştefan Oroian, membrii ai prezidiului Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria), precum şi primarii Maria Kalcso (Chitighaz), Istvan Mokan (Şercad), Janos Marjai (Bătania), Nagy Bela (Medgyesegyhaza), Kecskés Gyula (Pocei). Din România au fost prezenţi Petru Antal, primarul oraşului Pecica (Arad), dar şi alţi primari din zona de graniţă.
Au fost prezenţi la manifestare reprezentanţi ai mediului universitar din Arad şi Oradea, printre care amintim pe prof. dr. Ioan Radu, prorectorul Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad şi prof. dr. Aurel Ardelean, rector fondator al Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad, care a conferit cu această ocazie consulului general Florin Vasiloni, „Diploma de onoare” a Universităţii.
Au fost prezenţi Stefan Dano, consulul general al Slovaciei la Bekescsaba, Veress Gabriella, prim procuror al Jud. Bekes, Edit Pocsaj, prim procuror al jud. Hajdu-Bihar, Zoltan Polyak, Tibor Tibor, comandantul IPJ Bekes, comandantul ISU judeţean Bekes, alţi reprezentanţi ai poliţiei, procuraturii şi altor instituţii, din Ungaria şi România, preşedinţi ai Autoguvernărilor Româneşti Locale, directori şi numeroase cadre didactice de la şcolile în care învaţă copii românilor din Ungaria şi alţi numeroşi invitaţi.
Au participat la această manifestare reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai asociaţiilor patronale şi reprezentanţi ai camerelor de comerţ, printre care amintim pe Janos Takacs, presedintele Camerei de Comerţ româno-ungare; Janos Rac, secretarul secţiunii maghiaro-române din cadrul Camerei de comerţ a Ungariei, Marin Crişan, preşedintele Patronatului Român, filiala Arad.Â
Manifestarea a debutat cu întâmpinarea oaspeţilor de către Florin Trandafir Vasiloni, consul general şi familia. A urmat intonarea imnurilor naţionale ale Ungariei şi României şi alocuţiunea consulului general.
În cuvântul festiv, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, i-a salutat pe invitați și a adus mulțumiri pentru participarea în număr mare la acest eveniment în cel de-al treilea an în care organizează această manifestare, în această calitate. El a transmis printre altele că sărbătorirea Zilei Naționale la Gyula este importantă și pentru faptul că ea coincide cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Românie. În astfel de ocazii de bucurie pentru românii din ţară și de pretutindeni, dar și de provocări majore pentru Uniunea Europeană și pentru lumea întreagă, România își afirmă cu tărie susținerea pentru principiile dialogului, înțelegerii și respectului reciproc, pentru colaborarea internațională, pluralism și diversitate. A fost păstrat un moment de reculegere pentru victimele din tragicul accident de la Clubul Colectiv din București și pentru victimele atentatelor teroriste din Franța, Liban și Mali.
Manifestarea a continuat cu un bogat program artistic, de muzică clasică și populară, oferit de Lavinia Dragoș, Stela Danciu și tânăra Pater Michelle din Oradea, solista Doriana Talpeș și o formație de instrumentiști din Timișoara, precum și renumitul interpret de muzică populară Cornel Borza din Oradea, care printr-o gamă largă de cântece au împodobit acest eveniment românesc. În holurile hotelului, publicul prezent a putut admira și o expoziție cu obiecte de artă tradițională românească, prin sprijinul Universității de Vest Vasile Goldiș, din Arad.
Recepţia oficială oferită de către Consulatul General al României la Gyula a oferit posibilitatea tuturor participanţilor, să guste tradiţionalele bucate şi vinuri româneşti.
Peste 300 de persoane au sărbătorit, la Gyula, Ziua Naţională a României (FOTO)
Articole mai noiÎntâlnire CU UŞILE ÎNCHISE între Vladimir Putin şi Barack Obama
Articole mai vechiLA MULŢI ANI, ROMÂNIA!
Lasă un comentariu