Proiectul „Lectura ne face mai buni” se încheie cu un picnic literar şi un concurs de personaje.
Proiectul „Lectura ne face mai buni” a ajuns la final. Organizatorii şi-au propus ca informaţia despre noile achiziţii ale bibliotecii şi despre beneficiile lecturii să ajungă la toţi copiii din Liceul Tehnologic Vinga şi la cât mai mulţi părinţi. În acest scop vor organiza un picnic literar vineri, 29 martie, ora 12 la sediul instituţiei şcolare. Evenimentul se va intitula „Spune-mi ce citeşti, ca să-ţi spun cine eşti” şi va cuprinde lecturi publice şi un concurs de personaje literare: copiii se vor masca în personajul preferat. Cele mai bune deghizări vor fi premiate cu cărţi frumoase de la editura Arthur.
Prin proiectul Lectura ne face mai buni biblioteca instituţiei şcolare amintite a fost dotată cu peste 70 de titluri noi (aproximativ 300 de volume). Conform organizatorilor proiectului este important ca cititorii, mai ales cei începători sau cei mai puţin obişnuiţi cu lectura, să aibă acces la cărţi frumoase, apărute în condiţii grafice de excepţie. A oferi copiilor, mai ales celor din comunităţi defavorizate, acces neîngrădit la lectura de calitate, înseamnă, practic, combaterea analfabetismului funcţional şi îmbunătăţirea rezultatelor şcolare.
„Sunt foarte impresionată că de când am început proiectul Lectura ne face mai buni, copiii au devenit mult mai interesaţi de citit şi de cărţi. Nu numai că sunt curioşi de cărţile nou achiziţionate la bibliotecă, dar au început să vorbească mai mult despre cărţi, să se intereseze de cărţi, să le ceară părinţilor să le cumpere cărţi şi au început să îşi împrumute cărţi între ei. În concluzie cred că proiectul este important nu doar prin achiziţia de carte, ci şi pentru faptul că a făcut ca cititul să devină o activitate cool printre elevii de la şcoala noastră”, ne-a declarat una dintre profesoarele implicate în proiect.
Proiectul Lectura ne face mai buni este iniţiat şi derulat de Grupul pentru Management şi Mediere Culturală, finanţat de Fundaţia Alber şi se desfăşoară în perioada ianuarie – aprilie 2019 la Liceul Tehnologic Vinga. Parteneri sunt Grupul Editorial Art şi Librăria Corina.
Lasă un comentariu