După 27 de ani de la căderea Cortinei de fier și bicicliștii, locuitori din estul bătrânului continent, pot să pedaleze pe pistele speciale construite de puțină vreme datorită fondurilor izvorâte din casa europeană. Pe propriu risc, cum de altfel am putut să constatăm pe pielea și mijlocul nostru de trasport și cum o să vă povestim în cele ce urmează. Țara despre care vă vom vorbi este România, iar orașul nu putea fi altul decât Arad, poarta ce se deschide larg înspre un tărâm cu rădăcini latine, învecinat de o mare slavă de popoare, în afară de unguri de limbă fino-ugrică, sosiți de pe pământuri din nordul și centrul Europei, precum și din nordul Asiei. Trebuie spus din capul locului că Aradul nu ar fi existat fără Mureș, râul care-și întinde cotul (ori brațul, dacă vreți) protectiv asupra orașului. Mulțumită lui, arădenii se bucură de imense spații verzi perfecte pentru plimbări sau pedalări.
Dacă vi se va întâmpla și vouă să încercați noua rețea de biciclete a orașului și nu aveți mijlocul de locomoție necesar, căutați unul de împrumut cum am facut noi, înainte să descoperim de existența unui serviciu privat de închirieri: S BikeS (sbikestyle@gmail.com oppure su FB @ S BikeS), administrat de doi tineri antrepenori din oraș. Cum vedeți din fotografii, bicicleta găsită e potrivită pentru deplasările de scurtă durată. Înarmați cu multă tenacitate și frâne bune, iata-ne la drum. Ne aflăm în periferie, în cartierul Gai, circulând pe pista costruită pe strada Ștefan Țenechi, special pentru conducătorii mijloacelor cu două roți fără motor.
Din lipsa unei bande care să ne dea siguranță, lăsăm cartierul Gai pentru a ne îndrepta pe strada autovehicolelor, unde pe partea dreaptă a carosabilului există zona destinată doar bicicletelor realizată prin proiectul: “Amenajare piste de biciclete în municipiul Arad”, în valoare de exact 11.208.385,19 lei. Aproape trei milioane de euro. Deși pista este semnalizată atât în verticală cât și în orizontală, și nu lipsește nici măcar indicatorul de stazionare și oprire interzisă, trebuie să ne facem loc cu coatele printr-un continuu slalom, care ne-a amintit de Super Mario- personajul săltăreț din primele jocuri de calculator. Întrebând care ar fi motivul blocajului câțiva șoferi au adus argumente precum ignorarea semnului de circulație de stazionare și parcare, “am parcat pe marginea drumului întotdeauna” sau “și noi unde să ne lasăm mașina acum?”. Informația despre pista de biciclete este ignorată și în fața sediului partidului Liberal din cartierul UTA, lângă un centru academic al Universității de Vest “Vasile Goldiș”, precum și de un lung șir de autoturisme în așteptarea începerii examenului pentru obținerea permisului de conducere! Ce să spunem, toți, sau aproape toți suferă de indiferență și insolență.
Până acum am văzut două tipuri de benzi: una departe de troturar și de șosea și una amenajată în dreapta străzilor destinate autovehicolelor. Ne lispește a treia, cea lipită de trotuar. De fapt, una identică cu probleme am întâlnit și în Verona. Trotuarul este practic împărțit în jumătate, și pentru a fi fine definită, în afară de semnele de circulație vericale și semnalizarea orizontală, a fost colorat în albastru, alteori în roșu sau în verde. Oricum toate culorile au suprafața prea lucioasă -după cum susțin bicicliștii ghinioniști- trasformând-o pe timp de ploaie într-un …patinoar. Noi ploaia nu am întâlnit-o, însă am avut oricum bătăi de cap în a pedala fără a întâlni obtsacole: mulți pietoni dezinformați ne-au obligat să-i ocolim mai tot timpul ca-n jocul lui super Mario.
Este evident că pistele au ocupat locul automobilelor și pietonilor, fapt deloc ușor de acceptat. O soluție ar putea fi organizarea de campanii de educare și informare dedicate tuturor actorilor implicați (petoni, șoferi, bicicliști), însă nu ar fi de neglijat o prezență importantă a organelor de control, pentru a vigila respectarea normelor (din Gai până la cimitirul Pomenirea, nu am vazut nici urmă de agenți). Autoritățile locale ceva în acest sens au făcut publicând regolamentul privind normele de comportament pe pistele de biciclete, dar după cum bine se vede nu este suficient să existe doar pe hărtie, acesta trebuie să ajungă și la oameni.
Una peste alta, pedalarea în rețeaua de biciclete din Arad a fost o experiență de neuitat, de folosit în mod special pentru analele lui: “decât așa, mai bine nu!”. Lăsând la o parte calitatea discutabilă a muncii (spre exemplu: vopseaua albă a liniilor de demarcare cât și cel al simbolulului bicicletei sunt prea consumate și în scurtă vreme se vor șterge complet!) trebuie recunoscută ideea proiectului. Suntem în schimb curioși despre ce ar spune o comisie de control a Uniunii Europene despre marea diferență între proiect și realitatea găsită pe teren. Fără a deranja Olanda, maestra pistelor ciclabile sau, de ce nu, Germania, o țară de la care se poate învăța la fel de mult ca de la Țările Joase, am putea consilia autoritățile române să încerce să se lase contagiați de modul de “a face pentru viitor” decât de comodul “a face doar pentru gustul de a face”.
Eu sincer mai bine ma descurcam printre masini (inainte de a fi facute pistele) decit acum printre pietoni.