PNL: Peste 9.000 de arădeni au semnat, până acum, pentru DEMISIA lui Victor Ponta. SERIOS!?

PNL: Peste 9.000 de arădeni au semnat, până acum, pentru DEMISIA lui Victor Ponta. SERIOS!?

Adrian Țolea, prim-vicepreședinte al PNL Arad, a anunțat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că liberalii au reușit să strângă semnăturile a peste 9.000 de arădeni care își doresc ca Victor Ponta să plece din fruntea Guvernului.

„Până în acest moment, la sediul PNL Arad au ajuns liste cu peste 9.000 de semnături de la arădenii care doresc ca Victor Ponta să plece din funcția de premier al României. Aproximativ 5.000 de semnături provin din municipiul Arad, în vreme ce peste 4.000 sunt din celelalte localități ale județului”, a declarat Adrian Țolea.

Prim-vicepreședintele PNL Arad a mai spus că liberalii vor continua campania de strângere de semnături numită „Semnează-i demisia lui Ponta!”.

„Această campanie de strângere de semnături pentru demiterea domnului Ponta va continua și în perioada următoare. Avem mai mulți colegi în teritoriu care au strâns foarte multe semnături, dar care nu au apucat să ajungă cu ele la sediul partidului. Sunt convins că, în acest moment, cifra semnăturilor este mult mai mare, doar că acestea încă nu au ajuns la colegii noștri de la sediu”, a mai declarat liberalul.

În același timp, Țolea spune că demisia lui Victor Ponta din conducerea PSD este un fel de „praf” aruncat în ochii românilor, spunând în continuare că premierul trebuie să-și dea demisia din fruntea Guvernului.

„Cu toții am văzut ieri că domnul Ponta și-a anunțat demisia din conducerea PSD, pe motiv că dorește să-și lămurească situația juridică și că nu dorește să murdărească imaginea partidului. Această demisie este un fel de «praf în ochi» aruncat românilor pentru a distrage atenția de la problemele pe care premierul le are cu Justiția. Ne spune că nu vrea să murdărească imaginea partidului, dar ne demonstrează că nu îl interesează imaginea României. Noi, Partidul Național Liberal, credem în continuare că Victor Ponta trebuie să-și dea demisia din funcția de premier, pentru că prezența lui în această funcție este o vulnerabilitate dăunează întregii Românii, nu doar celor din PSD”, a mai declarat Adrian Țolea, prim-vicepreședinte al PNL Arad.

De remarcat, că până în urmă cu câteva zile PNL strânsese în municipiu aproximativ 3000 de semnături iar din judeţ ajunseseră la sediul partidului abia câteva sute. Iată însă că, în numai trei zile (dintre care două de week-end!), numărul semnăturilor aproape s-a triplat. Cum, numai liberalii ştiu…

  1. Bine că n-au dăunar României cele n guverne Boc. Până la urmă ăstora le e ciudă că Ponta a decis cu guvenrul său să repare nenorocirile pedeleilor. A readus salriile la nivelul avut înainte de tăierile lui Boc- Băsescu? A redus Tva? Dacă ne este un pic mai bine de ce avem nevoie să-i vedem din nou pe profesioniștii parcurilor cu bănci vopsite în portocaliu? Proba o facem aproape zilinic. Ce cumpăram cu 100 lei acum dăm cca 70 lei. Pentru cei mai mulți, asta contează. Necazul este că nu i-a adunat cum zicea Eminescu la sfârșitul unei scrisori. îÎn loc să mediteze la mizeriile făcute, acum ies au din gură. Feraieri sunt cei c are îi mai ascultă

    Raspunde
  2. Pacalici asta , nu se dezminte nici da data asta !

    Raspunde
  3. La un oras cu 200.000 de locuitori , numarul de semnaturi este cam mic. Se poate deduce ca este acelasi procent si cu voturile pe care o sa le primiti de la aradeni.

    Raspunde
  4. aradean adevarat 14 iulie, 2015, 11:09 am

    le ajunge atatea voturi, dar daca si numarul de semnaturi este abureala?

    Raspunde
  5. daca faceati un sondaj pe bune in care sa se vada cati sunt cei care va sustin pe voi pedeleilor vopsiti veti constata ca sunt tot 9000 din peste 300.000 la nivel de judet.
    Voi politrucilor veniti sa ne spuneti noua ca razboiul asta cu PSD este important pentru noi. Fals! NU cred ca mai intereseaza pe nici un om normal care hot ajunge la butoane, ca este rosu sau portocaliu, fiindca noi ramanem tot in situatia de a plati prostia si nemernicia voastra indiferent de partidul aflat la guvernare.

    Raspunde
  6. HAHAHA 9000? cam putine. Si din astea 9000 multi au fost prostiti si nu au stiut ce semneaza sa nu mai zic de semnaturi din burta. Vai Si-amar de capul vostru!!!

    Raspunde
  7. Nu era vorba de 35000? Diferenta mare gogule!

    Raspunde
  8. Potocul asta libidinos se si vede in 2016 presedinte la Consiliul Judetean, Iotcule ia vezi ce faci cu pisirelu biciclist numit Tolea izmana.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.