În contextul impunerii stării de urgență generate de răspândirea cu repeziciune a virusului SARS-CoV-2, Direcția Generală Poliția Locală Arad recomandă taximetriștilor să fie prevăzători cu privire la pericolul de a se infecta și răspândi acest virus, ca efect al eventualelor curse efectuate în zona de frontieră, cu pasageri ce revin din străinătate.
Această măsură este necesară deoarece, potrivit normelor impuse de situația creată, persoanele care se întorc din zonele „galbene” afectate de COVID19 urmează să fie izolate la domiciliu sau carantinate, după caz. Șoferii de taxi care transportă aceste persoane sunt vulnerabili și supuși infectării cu coronavirus sens în care, riscă sa li se aplice aceleași măsuri de autoizolare, împreună cu cei alături de care locuiesc, în măsura în care prezența SARS COV2 se va confirma la cei transportați, spun reprezentanții DGPLA.
În eventualitatea în care cetățenii români ce urmează să intre în autoizolare în alte județe intenționează să se abată prin municipiul Arad către locul de domiciliu, sunt așteptați la coborârea de pe autostradă de către 8 echipaje ale poliției locale, care îi vor determina să-și reia traseul spre locul de domiciliu sau destinația unde au obligația să intre în autoizolare. În acest context este posibil ca unele persoane care au călătorit în România cu diferite mijloace de transport (microbuze, autocare, etc) să considere inconfortabilă această măsură și să opteze pentru eludarea acesteia apelând la serviciile de transport în regim de taxi. Deoarece taximetriștii constituie una dintre categoriile expuse de aceea, PMA le recomandă să se informeze, să se protejeze, iar în cazul în care o persoană transportată prezintă semne de boală, să contacteze urgent organele abilitate.
Activitatea și sprijinul pe care îl oferă în aceste momente taximetriștii sunt importante pentru administrația publică locală, în vederea asigurării mobilității necesare combaterii efectelor noului coronavirus, spun cei de la DGPLA.
Lasă un comentariu