Polițiștii care au băgat în spital o femeie pentru că nu purta mască, cercetați pentru „purtare abuzivă”

Polițiștii care au băgat în spital o femeie pentru că nu purta mască, cercetați pentru „purtare abuzivă”

Polițiștii care au băgat în spital o femeie pentru că nu purta mască sunt cercetați pentru „purtare abuzivă”, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.

„În cauză a fost deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă, cercetările fiind continuate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț”, se arată în informarea dată publicității de IPJ Arad.

Reamintim că zilele trecute o femeie din Buteni a fost dusă cu ambulanța SMURD la spital, în stare de inconștiență, după ce, susțin localnicii, ar fi fost bătută de polițiști pe motiv că nu purta masă de protecție.

Articolul inițial:

Acuzații GRAVE: Femeie BĂTUTĂ de POLIȚIȘTI pentru că NU PURTA MASCĂ. Cine e polițiștul incriminat și ce spune IPJ

Două filmulețe, în care o femeie era luat cu ambulanța SMURD în stare de inconștiență, au fost transmise, ieri, pe adresa mai multor redacții din Arad.

Potrivit imaginilor, femeia ar fi fost bătută de polițiști pentru că nu a purtat mască în spațiul public.

Fapta s-a petrecut la Buteni iar polițistul agresor ar fi din Almaș.

Conform informațiilor primite de la fața locului, femeia, în vârstă de 54 de ani, ar fi venit de la sapă, de la vecina ei care locuiește vizavi și ar fi traversat drumul fără să poarte mască. În acel moment, ar fi fost interpelată de polițiștii unui echipaj „de la Rutieră”, fiind agresată și apoi lăsată să zacă în drum până la sosirea ambulanței. Localnicii arată cu degetul spre un tânăr polițișt, P.V., care ar fi principalul agresor.

De remarcat, că femeia a fost transportată la spital, dar starea sa este bună.

Având în vedere că imaginile au invadat spațiul public, fiind distribuite masiv pe Facebook, Inspectoratul de Poliție Județean Arad a făcut următoarele precizări:

„În această dimineață (n.r. – ieri), în jurul orei 11, polițiștii orașului Sebiș au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că, pe raza localității Buteni, o femeie ar fi fost agresată de polițiști.

La fața locului a fost solicitat un echipaj SMURD, care a preluat o femeie de 50 de ani, aceasta fiind transportată la spitalul orășenesc Ineu în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Până la această oră nu a fost depusă nicio plângere.”

Puteți vedea imaginile aici:

https://www.facebook.com/cipri.herbei/videos/4610106219006275

https://www.facebook.com/cipri.herbei/posts/4610377735645790

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.