În urma protocolului de colaborare încheiat de Primăria Municipiului Arad cu Asociația Nonguvernamentală de Salvare și Prim Ajutor „One Life”, personalul Serviciului Dispecerat-Monitorizare a beneficiat de un prim instructaj din partea voluntarilor ASPA.
În curând, polițiști locali cu atribuții de ordine publică și circulație vor urma cursuri de acordarea primului ajutor calificat în teren(până la sosirea serviciului de urgență și intervenția medicilor).
Totodată, în baza acestui parteneriat, aplicația „Active 911” a ASPA urmează să fie accesibilă pe un terminal instalat în Dispeceratul DGPLA. În acest fel, dispecerii Poliției Locale vor avea posibilitatea de a recepționa, concomitent cu voluntarii ASPA, semnalele de alarmă emise în momentul producerii unor evenimente ce fac parte din sfera de competențe a asociației (accident, infarct pe domeniul public etc.) și de a interveni prompt prin asigurarea perimetrului și sprijin în acordarea primului ajutor, informează municipalitatea.
După finalizarea pregătirii cadrelor DGPLA în uniformă selectate pentru acordarea acestui tip de asistență, se are în vedere dotarea fiecărui autoturism de patrulare al poliției locale cu o trusă completă de prim ajutor.
Lasă un comentariu