În vedere menţinerii unui climat de ordine şi securitate publică în rândul cetăţenilor, Poliția Locală Arad a avut în dispozitiv la cimitirele Eternitate şi Pomenirea, în cursul zilei de duminică, 15 aprilie 2018, unde s-au organizat slujbe de pomenire, atât efective de polițiști locali de la siguranţă rutieră, cât mai ales agenţi de la ordine publică.
Pe tot parcursul zilei oamenii legii au avut în vedere: supravegherea grupurilor de persoane care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, depistarea, îndepărtarea și luarea măsurilor legale față de persoanele care încalcă prevederile legii privind desfășurarea activităților de picnic, înlăturarea persoanelor aflate în stare de ebrietate şi luarea de măsuri legale conform Legii nr. 61/1991 şi nu în utlimul rând fluidizarea traficului rutier în zonele celor două cimitire.
Cu toate că activitatea a fost una intensă pe toată durata zilei, conducerea Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad declară că nu s-au semnalat probleme deosebite.
Lasă un comentariu