Scor strâns pentru Victor Ponta şi Klaus Iohannis în cel de-al doilea tur pentru alegerile prezidenţiale. În timp ce unele institute de sondare îl dau câştigător pe Klaus Iohannis, altele îl desemnează pe Victor Ponta ca fiind noul președinte al României.
Diferenţa este însă atât de mică, sub un punct procentual, încât, având în vedere că marja de eroare este de +/-3%, este greu de spus cine este câştigătorul alegerilor din 16 noiembrie 2014.
În acest context, Victor Ponta, candidatul Partidului Social Democrat a declarat că l-a sunat pe candidatul dreptei Klaus Iohannis și l-a felicitat.
„Poporul are întotdeauna dreptate. L-am sunat pe Klaus Iohannis şi l-am felicitat pentru victorie”, a spus Victor Ponta.
Lasă un comentariu