Populația Aradului SCADE ÎNGRIJORĂTOR! Ce se întâmplă

Populația Aradului SCADE ÎNGRIJORĂTOR! Ce se întâmplă

Poate că întrebarea pe care ne-o adresăm cu toții, și anume CE lipsește Aradului pentru a fi un oraș prosper, precum Timișoara sau Oradea, nu este bine aleasă. Poate că întrebarea reală, care conduce la răspunsul corect, este CINE lipsește din Arad? – spun cei de la USR Arad, într-un comunicat de presă.

Conform ultimelor date oficiale disponibile, din 182.000 de mii de oameni care aveau domiciliul oficial în Arad, la recensământul din 2011 doar 159.000 au fost găsiți acasă de recenzori. Asta înseamnă că populația stabilă a orașului e mai mică cu cel puțin 23.000 de oameni decât cifra oficială, adică -12,6%, cam unul din opt.

„Ceva mai grav e dacă ne uităm care sunt grupele de vârstă care lipsesc: 20-64 de ani, adică cei cu vârstă de muncă. La nivelul lui 2011 nu mai erau prezenți fizic în oraș cam 18.450 de potențiali salariați, adică mai bine de 80% dintre cei care lipsesc. Fără un efort prea mare de gândire, putem spune că tendința s-a păstrat și în prezent, estimând azi populația Aradului la 145.000 de locuitori, cu un sfert mai puțin decât în 1990. În aceste condiții, să ne mirăm că nu are cine umple ștrandul și restaurantele, alea care sunt? Că nici nu prea mai ai pe cine să angajezi?Un oraș moare dacă nu oferă condiții pentru ca oamenii să își dorească fie să trăiască în el, fie să-l viziteze. Astăzi, Aradul nu este în stare să-i țină în oraș fix pe cei care l-ar putea sălta economic. Acest trend trebuie oprit, iar apoi inversat. Afirmația triumfalistă a administrației locale PNL că Aradul este în față, că ne dezvoltăm, este și falsă și iresponsabilă. Am văzut de ce este falsă, iar iresponsabilă este tocmai pentru că ne îndepărtează de soluții. Orașul a eșuat cu acești conducători. Suntem USR Arad și vom schimba prioritățile în orașul nostru”, se mai arată în comunicatul de presă al USR Arad.

  1. In randul tinerilor Aradul este considerat „mort” de cca 15-20 de ani.
    Din pacate este o realitate.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.