Preasfințitul Ieronim conferențiază la Arad

Preasfințitul Ieronim conferențiază la Arad

Preasfințitul Părinte Ieronim, episcop al Daciei Felix, va susține, sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 19, o conferință în Sala Mare a Filarmonicii din Arad.

Conferința „Ierusalimul – Istorie și tradiție sfântă” îl aduce la Arad pe Preasfinţitul Ieronim Episcopul Daciei Felix, cel care a fost ales în anul 2009 Episcop vicar patriarhal, cu titulatura „Sinaitul”, și hirotonit arhiereu în 29 mai 2014 în Catedrala Patriarhală din București.

Din 1994 până în 2014 a avut responsabilitatea slujirii în demnitatea de reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și Superiorul Așezămintelor românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon.

Cunoscând, deci, îndeaproape viața din Țara Sfântă, vine la Arad spre a ne propune o temă interesantă și folositoare, ,,Ierusalimul. Istorie și tradiție sfântă”.

Evenimentul va fi moderat de Pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja, iar în cadrul evenimentului va avea loc și un program de pricesne susținut de îndrăgita interpretă Paula Hriscu.

Intrarea este liberă.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.