Organele fiscale pot dispune măsuri asigurătorii în conformitate cu prevederile art. 213 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, rămas neafectat de Decizia nr. 581/2019 a Curții Constituționale, care sunt valabile pe o perioadă de cel mult 6 luni, acest termen putând fi prelungit până la un an, ceea ce în opinia MFP și ANAF reprezintă un termen rezonabil.
Decizia nr. 581/2019 a Curții Constituționale motivează faptul că există o nepermisă confuzie între procedura administrativă și procedura penală. Măsurile asigurătorii administrative capătă valențele unor veritabile măsuri procesuale specifice procesului penal și care ar trebui dispuse de organele judiciare, respectiv în cadrul urmăririi penale, de către procuror, iar în faza de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară/instanța de judecată.
Totodată, Decizia precizează faptul că în cazul anumitor infracțiuni luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar dispunerea acestora se realizează exclusiv de procuror în cursul procesului penal, şi nu de organele fiscale în procedură administrativă.
În acest context, ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse de catre organele fiscale este o măsură care nu afectează asigurarea gradului de recuperare a eventualelor prejudicii.
Procesul de reorganizare al DGAF vizează creșterea eficienței și calității actelor de sesizare penală, având în vedere și faptul că 71% din totalul sesizărilor penale soluționate au reprezentat soluții de clasare/renunţare la urmărirea penală, iar 29% soluţii de trimitere în judecată.
Astfel, așa cum rezultă din proiectul de act normativ privind reorganizarea ANAF, este necesară optimizarea proceselor de activitate, întărirea capacității de control operativ și inopinat în scopul creșterii calității actelor de control încheiate, prin fundamentarea corespunzătoare a constatărilor fiscale, inclusiv a actelor de sesizare penală de către DGAF.
Lasă un comentariu