Reacție din partea Instituției Prefectului după ultima declarație publică a lui Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean, legată de implicarea Prefecturii în rezolvarea problemei pestei porcine.
„Nu mă surprinde reacția domnului Răzvan Cadar, care, din fotoliul de vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, constatând, după o jumătate de an de la numirea sa în funcție, că nu a auzit absolut nimeni de domnia sa și că, la un sondaj simplu, nimeni din județ nu-l cunoaște și nu poate să-i atribuie vreo implicare, fie și minoră, în bunăstarea arădenilor, a abordat, pe nepusă masă, subiectul pestei porcine. Un subiect care, așa cum își poate da seama oricine, nu numai că îl depășește; domnia sa nici nu poate să fie la curent cu toate eforturile noastre susținute în privința combaterii răspândirii acestui virus. Ca să fii cu adevărat pertinent, iar discursul tău, ca vicepreședinte de Consiliu Județean, să aibă o oarecare susținere, era obligatoriu ca, în această calitate, măcar să fi participat constant la ședințele Comitetului de Combatere a Bolilor pe care le-am organizat de mai multe ori, lucru pe care nu l-a făcut de altfel nici președintele Iustin Cionca, fiindcă acestea nu sunt doar un moft ci sunt singurele forumuri în care cei implicați în combaterea virusului pestei porcine africane își pot prezenta detaliat rezultatele activităților depuse în acest sens și stabili pașii imediat următori, în deplin consens”, afirmă subprefectul Vasilică Damian.
Acesta combate afirmația lui Cadar conform căreia Prefectura ar fi eșuat în evitarea răspândirii pestei porcine.
„Îl asigur pe domnul Cadar că implicarea noastră în combaterea virusului pestei porcine este evidentă, că situația este sub control, iar dacă domnia sa dorește, totuși, să aibă un discurs cu cetățenii județului, s-o facă, de pildă, de pe Drumul Județean DJ 709 Arad-Pâncota, aflat în aceeași stare deplorabilă în care se află și documentarea sa referitoare la acțiunile noastre neobosite de combatere a efectelor virusului pestei porcine. Fiindcă, neparticipând, nu poți să afli că reprezentanții marilor complexuri agroindustriale din județul Arad fac parte din Comitetul Local de Combatere a Bolilor iar toate deciziile se iau în prezența și după consultarea lor. Deciziile luate în Comitetul Local de Combatere a Bolilor se pun în aplicare pe teren de echipe mixte, ale mai multor instituții, care fac eforturi foarte mari și se expun la riscuri pentru a opri răspândirea virusului. În timp ce aceste echipe sunt pe teren și fac eforturi pentru stârpirea virusului care amenință siguranța noastră alimentară, preocuparea principală a Consiliului Județean și a domnului Cadar este de a organiza în continuare tot felul de manifestări publice cu scop politic, în diferite localități precum Pecica sau Macea, aflate în apropierea focarelor de pestă porcină, expunând populația la pericolul răspândirii virusului spre zone unde acesta nu a apărut. Măcar dacă ar fi prevăzut cei din Consiliul Județean fonduri pentru achiziția de materiale necesare pentru dezinfecție, însă și această alocare lipsește, lucru care demonstrează tuturor gradul de implicare și interes al acestor politicieni în eforturile de a opri răspândirea virusului pestei porcine africane”, a mai afirmat subprefectul, într-un comunicat de presă.
Lasă un comentariu