În PREMIERĂ în ROMÂNIA! Cum te poți distra la cel mai INEDIT FESTIVAL din țară

În PREMIERĂ în ROMÂNIA! Cum te poți distra la cel mai INEDIT FESTIVAL din țară

Pentru prima dată în România, la fel ca alte festivaluri internaționale organizate în întreaga lume, precum „Ozora” (Ungaria), „Shankra” (Elveția), „Boom Festival” (Portugalia) sau „Tree of Life” (Grecia), Dakini Festival propune o incursiune în lumea relaxării prin yoga, healing, muzică chillout, psy-trance și micro-house, artă și o adevărată evadare din rutina urbană în care trăim.

Festivalul Dakini are loc in perioada 29 iunie – 2 iulie 2017 pe plaja virgină de la Tuzla și promite experiențe inedite împreună cu peste 15.000 de participanți veniți din România și din toată lumea.

Până pe 6 iunie 2017, cei care cumpară bilet se pot înscrie aici http://dakinifestival.com/wearefriends/și pot caștiga două invitații pentru încă doi prieteni.

Organizatorii vă propun cinci lucruri pe care le puteți face la Dakini Festival:

  1. Să dansezi desculț cu tălpile in nisip;
  2. Să îmbrățișezi necondiționat un străin ca și cum ar fi prieten de-o viață;
  3. Să privești cerul fără să auzi claxoane și săvezi betoane;
  4. Să practiciyoga alăturide peste 10 nații diferite;
  5. Să iți faci prieteni noi cu aceleași valori ca și tine.

Sâmbătă, pe 1 iulie, Aeroportul Internațional Tuzla, care împlinește anul acesta 50 de ani, va oferi participanților la Dakini Festival un show aviatic spectaculos, cu zboruri în formație cu aeronave Diamond 20, Diamond 40 și Diamond 42. Câștigătorul concursului Airshow Contest va urca, alături de un pilot cu o experiență de mii de ore de zbor, la manșa unui avion din aeroflota aeroportului. Pentru cei doritori de lecții de pilotaj, salturi cu parașuta, survol aviatic și alte activițăți, găsiți detalii aici: http://www.regional-air.ro.

Detalii despre cazare, acces minori, termeni și conditii pot fi găsite aici:  http://www.eventim.ro/ro/bilete/dakini-festival-tuzla-938209/performance.html

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.