Profesorii Facultăților de Inginerie ale Universităţii „Aurel Vlaicu” au fost premiați în acest an centenar de Societatea de Chimie din România pentru contribuțiile aduse la promovarea chimiei în ţară.
Diploma de Onoare a Societăţii de Chimie a fost acordată prof. dr. hab. Dana Copolovici (Facultatea de Inginerie Alimentara, Turism şi Protectia Mediului) şi conf. dr. ing. Magdalena Fogoroși (Facultatea de Inginerie). De asemenea, prof. dr. hab. Lucian Copolovici, directorul Institutului de Cercetare, Dezvoltare, Inovare în Știinte Tehnice si Naturale din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, i-a fost decernată medalia „Gheorghe Spacu”. Aceste distincții vin să completeze panoplia diplomelor și distincțiilor obținute în decursul anilor de membrii filialei arădene. Medalia „Gheorghe Spacu” a fost acordată cu alte ocazii şi prof. dr. Cornelia Idițoiu și conf. dr. ing. Dorina Chambré.
„Aceste premii sunt o bucurie pentru Universitatea «Aurel Vlaicu» din Arad și demonstrează profesionalismul acestor cadre didactice. Nu pot decât să le felicit și să îmi exprim bucuria de a le avea în cadrul universității noastre”, a punctat prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV.
Societatea de Chimie din Romania (SChR) este una dintre cele mai vechi asociatii profesionale din țară fiind înființată în anul 1919 şi intrând în cel de-al 100-lea an de funcționare. În prezent SChR este membră a European Association for Chemical and Molecular Sciences – EuCheMS.
Filiala Arad a Societății a fost înființată în 13 decembrie 2002, la inițiativa prof. dr. Cornelia Idițoiu, şi numără în prezent 31 de membri activi care provin de la Universitatea „Aurel Vlaicu”. Actualmente, președintele filialei este conf. dr. ing. Dorina Chambré.
Despre planuri, președintele societății arădene, conf. univ. dr. Dorina Chambre, a precizat: „În următoare perioadă intenționăm să organizăm o nouă ediție a concursului Esperimentul, un seminar de nutriție care se va adresa elevilor de liceu, precum și o serie de conferințe susținute de profesori și studenți din cadrul facultății noastre. Vom fi prezenți, ca în fiecare an, la evenimentul Noaptea Cercetătorilor, unde publicul larg poate interacționa cu această minunată știință”.
Acțiunile filialei Arad a SChR care se vor desfășura în an centenar vizează promovarea chimiei în rândul tinerei generații și atragerea a unui număr cât mai mare de elevi și studenți spre studiul domeniului fascinant al chimiei.
Lasă un comentariu