În buna tradiţie a ziarelor NewsAr.ro și Flacăra Roşie, „decernăm” şi în acest an personajelor publice din Arad cuvenitele premii pentru activitatea din 2019. Şi, cum vorba lungă e sărăcia omului, iată „distincţiile”:
Premiul Primarul Anului
I se acordă lui Gheorghe Falcă. Care, deși e eurodeputat la Bruxelles, a demonstrat că poate fi în continuare și primar al Aradului.
Premiul Prostul Anului
I se acordă fără dubii primarului interimar Călin Bibarț, dacă va renunța la candidatura la Primărie.
Premiul „Tot pe loc, pe loc, pe loc”
I se acordă lui Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al CJA, pentru scorul din sondaj, direct (dis)proporțional cu efortul depus pentru dezvoltarea imaginii sale publice.
Premiul pentru întreaga activitate
I se acordă lui Andrei Ando, care a demonstrat faptul că mai bine ești agent dublu.
Premiul „Sergiu și Geanina”
I se acordă deputatului Eusebiu Pistru, pentru buna colaborare. Nu ne cereți detalii!
Premiul pentru prostie
Acest premiu merge grămadă la PSD Arad! Adică, cum să … când știi că toți vor să te f…?!
Premiul „berbecii anului”
Li se acordă celor de la USR PLUS, două formațiuni pline de oameni faini dar orgolioși peste măsură, pentru faptul că, din cauza asta, lasă Aradul în continuare pe mâna lui Falcă & Co.
Premiul pentru cea mai importantă ascensiune
Acest premiu li se acordă, la pachet, lui Gheorghe Stoian și Olimpiei Popa, care au reușit în foarte scurt timp (aparent!) să ajungă la conducerea județului.
Premiul pentru Întreaga Cultură
Anul acesta, premiul merge la vicele CJA Răzvan Cadar, care a demonstrat că din șef peste arbitri poți ajunge oricând șef peste cultură.
Premiul pentru o imagine de KKT
Li se acordă, pe rând, lui Andrei Ando, Flavius Ghender, Lazăr Faur etc., pentru criza de imagine în care se află PNL = PDL Arad.
Premiul Marile Speranțe
Premiul merge, anul acesta, la deputatul Glad Varga, cel care speră la un nou mandat deși unii i-au pus gând rău și vor să-i ia locul.
Premiul Nicolae Ceaușescu
I se acordă lui Dorel Căprar, președintele PSD Arad, care nu înțelege că pentru el totul s-a terminat. Din punct de vedere politic, desigur.
Premiul Dan Spătaru
Premiul merge anul acesta la Iustin Cionca și Sergiu Bîlcea, care se încăpățânează să se laude, ori de câte ori au ocazia, cu realizările lor în privința drumurilor. Măi băieți, mai ușor, că nu va faceți decât datoria. Iar multe drumuri au rămas la fel de proaste.
Premiul Investitorul Anului
I se acordă omului de afaceri Ovidiu Palcu pentru achiziționarea ziarului „Glasul Aradului”. Întâmplător sau nu, imediat după tranzacție a apărut în poze cu Sergiu Bîlcea, șeful drumurilor județene (la care Palcu lucrează, nu glumă)! Mai ieri, cei doi se certau și se amenințau cu tribunalul. Acum „se pupă”, că așa-i în politică, administrație și afaceri.
Premiul „Carul cu boi”
E un premiu care li se acordă liberalilor arădeni (unora dintre ei!) care și-au anunțat deja candidaturile la primării, deși Ludovic Orban a spus că acestea (candidaturile) vor fi stabilite în 1 martie. Cu alte cuvinte, au pus căruța înainea boilor. Inclusiv la Arad, unde lucrurile sunt în continuare tulburi.
Premiul „Tinerețe fără bătrânețe”
Li se acordă doamnelor din PNL Arad, care în pofida vârstei pozează în adolescente. Baiul e că se și comportă ca atare.
Premiul „Marea Revenire”
Acest premiu nu poate să meargă decât la Florin Farcașiu, cel mai longeviv primar din țară, care deși a fost pus pe tușă de ANI a reușit să revină în funcție grație unei hotărâri judecătorești.
Premiul Dirijorul Anului
Acesta este un premiu mai nou și a fost conceput special pentru a-i fi oferit lui Gheorghe Falcă. Nu pentru veleitățile sale în materie de muzică, desigur, ci în ceea ce privește politica și administrația, unde a reușit să-și facă o veritabilă orchestră compusă din Cionca, Bîlcea și Cadar la CJA, Stoian și Popa (Olimpia) la Prefectură și Bulbuc și Bognar la Primărie. Nu ne întrebați de Bibarț, că acesta a ieșit din ritm!
Premiul „Debut 50 plus”
Premiul îi este acordat fostului senator și ministru Constantin Traian Igaș, pentru debutul în muzică. Dacă vă îndoiți de talentul lui Constantin Traian Igaș intrați aici:
https://www.facebook.com/watch/?v=501586260566677
Sau, o mostră ceva mai veche:
(Reveniți, rubrica este în curs de actualizare!)
Lasă un comentariu