Președintele CJA, ACUZAT că încearcă prin orice mijloace să BOICOTEZE extinderea rețelei de gaz în județ

Președintele CJA, ACUZAT că încearcă prin orice mijloace să BOICOTEZE extinderea rețelei de gaz în județ

Deputatul social-democrat Florin Tripa susține că președintele Consiliului Județean Arad, Marinel Cionca, încearcă prin orice mijloace să boicoteze extinderea rețelei de gaz în județul Arad, din considerente pur politice.

Cionca face presiuni ca CJA să intre în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Valea Crișului, pentru ca ulterior să poată să distrugă acest proiect, așa cum a făcut cu cele privind extinderea rețelelor de apă și canalizare în județul Arad sau cu Masterplanul pe Deșeuri, spune Tripa.

„Marinel Cionca, cel mai slab președinte din istoria CJA, dorește cu orice preț să blocheze extinderea rețelei de gaz pe Valea Crișului, după ce a blocat proiectul de apă și canalizare la nivel județean sau pe cel de gestionare a deșeurilor. Cionca face presiuni asupra primarilor din județ pentru ca CJA să devină membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Valea Crișului, deși Consiliul județean nu are niciun rol în acest proiect, care va fi derulat cu sprijinul Guvernului României. Scopul lui Marinel Cionca este acela de a bloca extinderea gazului, iar un prim pas a fost să ordone primarilor liberali să boicoteze înființarea Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Valea Mureșului, plan care deocamdată i-a reușit”, afirmă Florin Tripa.

„Marinel Cionca trebuie să știe faptul că Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Valea Crișului nu este constituită pe criterii politice, nu este un proiect politic, dovadă faptul că președinte este primarul Sebișului, membru PNL, și nici nu va fi vreodată un vehicul electoral pentru PNL Arad, așa cum își dorește președinele CJA, a cărui incompetență nu este de niciun folos membrilor asociației. Ba din contră, am putea spune, prezența lui Cionca în asociație ar pune în pericol întregul proiect, care ar avea soarta altor proiecte gestionate de șeful CJA. Așa că nu putem spune decât «Jos labele de pe ADI Valea Crișului, domnule Marinel Cionca!». Mai bine vă preocupați de proiectele pe care le aveți în derulare. Zeci de localități așteaptă să vă faceți datoria în proiectul de extindere a rețelelor de apă și canalizare, care trenează de ani de zile, așa cum zeci de mii de arădeni așteaptă să finalizați proiectul de gestionare a deșeurilor, astfel încât cetățenii să nu mai stea săptămâni întregi cu gunoiul în fața caselor, pentru că firma de casă a PNL nu vrea să-și îndeplinească obligațiile din contract“, declară Florin Tripa, deputat al PSD Arad

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.