În cadrul conferinței de presă care a avut loc astăzi la sediul PSD Arad, deputatul Florin Tripa a vorbit despre nemulțumirea primarilor din județ față de conducerea Consiliului Județean Arad.
Tripa a spus că am avut mai multe întâlniri și cu primari ai PNL și ai UDMR, nu doar cu cei de la PSD. Fiecare dintre aceștia au probleme pe care conducerea CJA nu le cunoaște și au nevoie de fonduri pentru a putea duce proiectele la bun sfârșit. Acestea vizează modernizarea drumurilor, școlilor, spitale și multe altele.
„Am discutat cu ei și despre buget. Noi și colegii mei nu vom mai vorbi despre buget deoarece de fiecare dată noi vom spune o sumă, iar cei din administrație vor spune altă sumă și ne vor acuza că am furat, noi parlamentarii PSD Arad, bani de la buget, ceea ce este o minciună. Eu și colegii mei îl vom acționa în judecată pe consilierul județean liberal Doru Bozga deoarece a afirmat în presă că am furat 45 de milioane de euro”, afirmă Tripa.
Deputatul social-democrat și-a exprimat surprinderea când liberalul Călin Abrudan, primarul orașului Ineu, i-a solicitat președintelui CJA Iustin Cionca o scrisoare de intenție pentru a accesa fonduri transfrontaliere, iar acesta l-a refuzat, deși, cum bine știe toată lumea, sunt colegi de partid.
„Ineul are o cetate pentru care primăria vrea să acceseze fonduri transfrontaliere în colaborare cu un orășel din Ungaria, iar primăria a solicitat CJA o scrisoare de intenție, necesară pentru predarea proiectului. Surpriza mea a fost totală când domnul Cionca a refuzat să dea această scrisoare. M-a rugat domnul primar Abrudan pe mine să iau legătura cu ministrul turismului, Titus Dobre. Eu m-am șocat când am văzut că domnul Cionca, care face parte din același partid cu primarul orașului Ineu, nu a vrut să îl ajute. Noi am înțeles că atât președintele CJA cât și vicepreședintele, Sergiu Bîlcea, sunt supărați pe el deoarece nu a vrut să predea cetatea Consiliului Județean (…). Vreau să vă spun că scrisoarea a ajuns la ministrul turismului și a fost și semnată, fără nici o problemă, chiar și așa, fără ajutorul conducerii CJA”, a declarat Florin Tripa.
Lasă un comentariu