Președintele Consiliului Județean Arad și noii consilieri județeni au depus jurământul

Președintele Consiliului Județean Arad și noii consilieri județeni au depus jurământul

Ședința de constituire a noului consiliu și depunerea jurământului președintelui Iustin Cionca și a consilierilor județeni a avut loc astăzi, 20 noiembrie, la sediul Consiliului Județean Arad (CJA).

La eveniment au participat ca invitați Arhiepiscopul și Episcopul Vicar al Aradului, reprezentanții Instituției Prefectului, parlamentari, colegi și prieteni ai celor învestiți, precum și directori ai instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Județean Arad.

„În discursul său de început de mandat, președintele Iustin Cionca, ales pentru a treia oară, cu peste 71.500 de voturi ca președinte al Consiliului Județean Arad, a punctat că alegerile locale din această vară au reconfigurat componența Consiliului Județean Arad. Pentru prima oară, un grup de la Alianța pentru Unirea Românilor a intrat în Consiliu. În componența Consiliului Județean sunt 5 partide: PNL, PSD, AUR, UDMR, Alianța Dreapta Unită (formată din USR și PMP), ceea ce conferă executivului local un caracter eterogen.”, se arată într-un comunicat de presă transmis de CJA.

„Stimați colegi, vă începeți mandatul în circumstanțe bune pentru județul Arad. Consiliul Județean are în lucru proiecte în valoare de peste 3 miliarde de euro, dacă includem aici și proiectele instituțiilor subordonate. Proiectul drumului  expres Arad-Oradea, în valoare de 2,2 miliarde euro, este la faza deschiderii ofertelor tehnice, ceea ce înseamnă că anul viitor se va putea lucra pe șantier. Muncim pentru noul Complex Matern-Pediatrie, în valoare de 115 milioane de euro, unde suntem în etapa proiectării tehnice. La drumurile din nordul județului avem constructorii pentru fiecare lot și pregătim dispozițiile pentru deschiderea șantierului. Reabilităm Spitalul Municipal, continuăm să cumpărăm aparatură pentru Spitalul de Oncologie, depunem proiecte de finanțare europeană pentru modernizarea secției de Cardiologie, pentru modernizarea blocului operator de la Spitalul Județean și avem în vedere și alte proiecte. Zilele trecute anunțam că am câștigat două proiecte pentru tratamentul personalizat al cancerului, în Arad. Iar astăzi vă pot confirma că am turnat asfalt peste podul care leagă cele două maluri ale Mureșului: Banatul și Crișana, între Fântânele și Vladimirescu, ceea ce înseamnă că în câteva săptămâni vom deschide și ultimul tronson al inelului de centură al municipiului Arad. Sunt, foarte pe scurt, doar câteva dintre proiectele pe masa noastră de lucru, în această perioadă. Asta înseamnă că e o activitate intensă la Consiliul Județean, că vă așteptăm alături de noi să muncim împreună pe aceste proiecte și pe altele noi. Să veniți cu o viziune proprie, cu o contribuție personală și de ce nu, cu spirit critic, ca proiectele Consiliului Județean Arad să fie cât mai bine executate și cât mai utile pentru arădeni”, a declarat, printre altele, președintele Iustin Cionca.

Din noul Consiliul Județean vor face parte următorii consilieri județeni, în ordine alfabetică: Anghel Răzvan-Paul, USR; Artimon Dan-Cătălin, AUR; Bîlcea Ovidiu-Sergiu, PNL; Blaga Bogdan-Marius, PNL; Bozga Doru, PNL; Bulbuc Ionel, PNL; Cadar Răzvan-Olimpiu, PNL; Cătană Vasile-Valer, USR; Cioară Darius-Lucian, PSD; Cionca Iustin – preşedinte, PNL; Crişan Andrada-Roxana, AUR; Crişan Corina-Anka, PNL; Crişan Denis-Cristian, AUR; Dragoş Lucia, PSD; Galiş Florin, AUR; Lazea Amelia, PNL; Marinache George-Iulian, PNL; Moţ Petru, PSD; Pero Tamas-Carol, UDMR; Popa Garofiţa, PNL; Remeţan Florin, PMP; Săbău Gheorghe, PSD; Stan Simona-Lucia, PNL; Şimon Adrian-Laurenţiu, PNL; Tripa Florin-Dan, PSD; Ulici Ion, PNL; Vărşan Ciprian-Nicolae, AUR; Velicu Gabriela-Stancuţa, PSD.

Sursa foto: CJA

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.