Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă s-a întâlnit azi cu preşedintele Federaţiei Române de Nataţie, Camelia Potec. Discuţia s-a axat pe planurile municipalităţii arădene cu privire la noul bazin de înot, care ar putea fi dat în folosinţă în prima parte a anului viitor. Preşedintele Federaţiei Române de Înot a apreciat implicarea administraţiei locale arădene în promovarea sportului de masă şi în special investiţiile făcute în bazele sportive, informează Primăria. Potec a subliniat cât de importantă este componenta managerială în succesul acestor baze sportive.
„Vom avea un parteneriat cu Federaţia Română de Nataţie. În plus avem un club privat care doreşte să ne devină partener. În primăvară vom face analiza a ceea ce înseamnă managementul acestui bazin şi ne dorim să sprijiim cât mai multe cluburi sportive din municipiu. Dorinţa noastră este de a atrage tot mai mulţi tineri către sport şi în special către nataţie”, a afirmat edilul la finalul întâlnirii de azi.
După întâlnirea cu primarul municipiului Arad, Camelia Potec, însoţită de viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, Viorel Bitang şi Gabriel Iazbinsky au efectuat o vizită pe şantierul bazinului de înot din Subcetate.
Lasă un comentariu