Primăria municipiului Arad se pare că a inventat călătoria în timp. O situație sesizată de un arădean ridică mari semne de întrebare.
Este vorba despre un teren situat pe o stradă din municipiu, unde au început lucrările pentru amenajarea unor spații comerciale, înainte să fie clarificat cine va fi proprietarul. Practic, autorizația de construire a fost primită în data de 27 ianuarie, când abia în 31 ianuarie terenul a intrat în proprietatea Primăriei.
Vineri 31 ianuarie 2020, undeva în jurul orei 16:00 s-a aprobat „constatarea încetării de drept a folosinței gratuite a terenului situat în str. I. R. Șirianu nr. 6/A, către Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad”, căci despre acesta este vorba.
Întrebările care se pun, sunt următoarele, după cum spune Mihnea Iuga:
„■ CUM se face că următoarea zi lucrătoare de după ședință, adică LUNI, 3 februarie 2020, pe spațiu cu pricina de pe strada Șirianu se afla deja montată prelata care anunță demararea construcției pe șantier?
Da, poate oamenii au fost pregătiți şi foarte matinali, au dorit să înceapă lucrările imediat! Cu toate acestea rămâne valabilă cea mai grea întrebare:
■ CUM au primit autorizația cu nr. 54 pe 27 ianuarie 2020 când abia pe 31 s-a clarificat chestiunea de patrimoniu?!”.
Pentru a afla ce s-a întâmplat, am cerut explicații purtătorului de cuvânt al Primăriei.
„Autorizația de construcție în vederea demarării investiției publice «Reabilitare clădire spații comerciale str. I.R. Șirianu nr.6/A» a fost eliberată în baza faptului că Municipiul Arad avea dreptul de proprietate provizoriu asupra imobilului de pe strada respectivă încă din data de 16 decembrie 2019. În privința terenului aferent construcției, acesta era proprietatea municipiului, dat în folosință Teatrului Clasic «Ioan Slavici» printr-o hotărâre a Consiliului Local Muncipal. Odată cu aprobarea proiectului de hotărâre nr. 41/2020, a încetat dreptul de folosință gratuită a terenului de Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad”, ne-a declarat Ralu Cotrău.
Lasă un comentariu