Primăria îi dă înainte cu Capitala Verde! Acum, ÎN REPLICĂ la afirmaţiile consilierului local Marin Lupaş

Primăria îi dă înainte cu Capitala Verde! Acum, ÎN REPLICĂ la afirmaţiile consilierului local Marin Lupaş

Primăria Municipiului Arad a replicat la afirmaţiile făcute ieri de consilierul local municipal independent Marin Lupaş.

„Ca urmare a afirmaţiilor făcute de domnul consilier municipal Marin Lupas, cu privire la realizarea unor parcuri cu finanţare europeană, ne bucurăm că avem ocazia să readucem aminte că: suntem singurul oraş care a realizat un parc cu bani europeni, Parcul Pădurice, investiţie ce a prevăzut, amenajări peisagistice (plantări suprafeţe de gazon, arbuşti, flori, alei, etc), dotarea cu instalaţii de irigat şi iluminat cu surse alternative, amplasarea de mobilier urban (bănci, coşuri de gunoi, cişmea de apă, ceas), amplasarea de toalete ecologice, iar membrii PSD au votat împotrivă. Noi suntem administraţia care a realizat parcuri noi în Arad, Căiuş Iacob, Tudor Arghezii etc.”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

„Tot pentru aducere aminte precizăm faptul că primăria a dorit să modernizeze parcurile de pe faleza Mureş cu bani europeni, unde atât domnul Lupas cât şi PSD-ul au fost împotrivă, iar prefectul Aradului sub comanda domnului Căprar a atacat hotărârea în contencios administrativ, făcând ca administraţia arădeana să se afle în imposibilitatea de a depune la timp proiectul şi a primi finanţare europeană. Tot pentru informare publică, în primele 3 proiecte de atragere de fonduri europene, vom realiza un Complex sportiv cu zona de agrement, în apropierea străzii Mărului (cărămidărie), unde la fel domnul Lupas şi PSD au votat împotrivă”, mai arată reprezentanţii Primăriei, neuitând să sublinieze: „Eforturile pe care le-a depus administraţia locală, au fost apreciate la nivel european, astfel ca Aradul s-a calificat în cursa pentru titlul de Capitală Verde a Europei 2018.”

  1. … Căiuş Iacob, Tudor Arghezii …?!!! Asa a fost scris in comunicat ? Spuneti-mi ca este o gresala , altfel este incultura .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.