Primăria vrea SĂ SCHIMBE fața Aradului! Cum va arăta orașul nostru în următorii PATRU ANI

Primăria vrea SĂ SCHIMBE fața Aradului! Cum va arăta orașul nostru în următorii PATRU ANI

Primăria municipiului Arad vrea să amenajeze în următorii doi ani, două pieţe publice şi tot pe atâte parcări subterane cu peste 700 de locuri.

Actuala Piaţă Avram Iancu va deveni până în 2021 una dintre aceste zone pietonale în urma unei investiţii în valoare de aproximativ 25 de milioane de euro. Cu toate că iniţial  se dorise ca investiţia să se realizeze prin concesiune, proiectul de hotărâre nu a intrunit necesarul de voturi  pentru a fi aprobat, anunță municipalitatea.

Aşa cum ştiţi de un an de zile încercăm să trecem în CLM realizarea în Piaţa Avram Iancu a unei zone pietonale şi a unei  parcări subterane cu peste 500 de locuri. De 6 ori am intrat în consiliu cu acest proiect şi tot de atâtea ori consilierii PSD nu au fost de acord cu, concesiunea pentru realizarea acestei frumoase zone şi amenajrea unei parcări atât de necesare în zona respectivă a oraşului. Voi încerca vineri pentru ultima dată. Dacă nu se va realiza, tot vineri la un alt  punct vom aproba realizarea acestei investiţii pe fonduri din bugetul local, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Şi tot în şedinţa extraordinară de vineri, 21 septembrie 2018, va fi supus votului şi studiul de fezabilitate privind reamenajarea Pieţei Catedralei.

Şi acolo intenţionăm să amenajăm o zonă pietonală cu o parcare subterană cu peste 200 de locuri de parcare. În scurtă vreme vom demara procedura de licitaţie pentru proiectare şi constructor. Această lucrare va dura 24 de luni, a afirmat edilul Gheorghe Falcă.

Amenajarea şi punerea în valoare a Pieţei Catedralei și construirea unei parcări subterane presupune o investiţie a  municipalităţii în valoare de aproximativ 30 milioane de euro. Intervenţia propusă se bazează pe un concept de regenerare a zonelor existente, propunând un ansamblu de amenajări urbanistice care să atragă şi să susţină o dezvoltare durabilă a zonei. Municipalitatea are în vedere amenajarea peisagistică a zonei, viitoarea piață pietonală va fi prevăzută cu un canal de apă, care imită cursul râului Mureş prin municipiu şi a unei fântâni arteziene  în centrul acesteia care are forma şi reprezentarea cetăţii Aradului. Cu toate că piaţa agroalimentară va fi relocată în zona străzii Rusu Şirianu, se intenţionează păstrarea în spațiul respectiv a unei  piețe ambulante care va funcționa o dată pe săptămână, sâmbăta, de dimineață până la ora 15. De asemenea se vor  mări suprafeţele destinate pietonilor până la maxim funcţional şi se va realiza o strânsă legătură pietonală între piaţa studiată, strada pietonală Meţianu, Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare şi Parcul Turnului de Apă, informează Primăria.

Parcarea subterană va fi pe un nivel, cu o capacitate totală de 261 şi cu accese dinspre str. Vasile Goldiş, str. Ioan Rusu Şirianu și Ecaterina Teodoroiu respectiv str. Academia Teologică şi ieşiri înspre str. Vârful cu Dor respectiv str. Emanoil Gojdu.

Planșele cu aceste proiecte se găsesc aici: Piata Catedralei_plan cota 0-Model Piata Catedralei_plan subsol (1)-Model

  1. Sa omoare sobolanii si sa avem wc-uri publice decente nu se poate… aste-a prea mici pt. pastorul Aradului.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.