Primii administratori de condominii din Arad au susținut, la sfârșitul săptămânii trecute, examenul final de absolvire a cursului obligatoriu pentru toate persoanele care doresc să practice această ocupație, conform Legii nr. 196/2018.
În urma promovării examenului, Uniunea Locală a Asociațiilor Locative (ULAL) Arad – Casa Pus va elibera tuturor absolvenților certificatul de calificare profesională.
Aceștia vor fi anunțați de colectivul ULAL Arad când își vor putea ridica certificatele de astestare profesională de la sediul ULAL (str. George Coșbuc nr. 33).
„Amintim că certificatul de calificare profesională este actul care dovedește calificarea profesională a persoanelor fizice pentru a îndeplini ocupația de administrator de condominii în conformitate cu legislația în vigoare. ULAL Arad informează că procedura pentru eliberarea atestatului pentru administrator condominii conform Hotărârii CLM Arad nr. 392/1 august 2019, presupune depunerea de către fiecare absolvent a următoarelor documente la Primăria Arad: cerere pentru eliberarea atestatului, copie act de identitate (buletin sau carte de identitate); copii după actele de stare civila (certificat de naștere, certificat casatorie, actul care dovește schimbarea numelui dacă este cazul); certificat de cazier judiciar (original); ertificat de cazier fiscal (original); copie legalizată după Certificatul de Calificare Profesională pentru ocupația de Administrator de condominii în conformitate cu legislația în vigoare și standardul ocupațional cod COR 515303; curriculum Vitae; dovada achitării taxei speciale pentru atestarea administratorilor de condominii (original)”, a declarat Dorina Lupșe, președintele ULAL Arad.
Persoanele care solicită eliberarea atestatului vor depune toate documentele menționate mai sus la Serviciul Relații cu Publicul-Registratură din cadrul Primariei Arad, după verificarea actelor originale, de către compartimentul de specialitate.
Persoanele care nu au domiciliul în municipiul Arad se vor adresa primăriilor de domiciliu.
Lasă un comentariu