Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea Domnului Iisus Hristos, a fost sărbătorită de credincioşii din Arad prin participarea la slujbele oficiate în biserici şi mănăstiri, primind şi în acest an Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim. În toate comunitățile ecleziale din Județul Arad a răsunat vestea cea mare: „Hristos a înviat!”. Mănăstirea Hodoș-Bodrog, cu o tradiție aproape milenară, a primit la slujba de Înviere credincoși din toate regiunile Banatului. Pastorala Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, intitulată „Binevestirea Învierii”, s-a citit în toate parohiile și mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei.
Hristos înviat din morți este temeiul credinței noastre. Din Paște se iradiază, ca dintr-un centru luminos, incandescent, toată liturghia Bisericii, scoțând din el conținut și semnificație. Celebrarea liturgică a morții și învierii lui Hristos nu este o simplă comemorare a acestui eveniment, ci este actualizarea lui reală în taină, pentru viața fiecăruia dintre noi și a fiecărei comunități ecleziale, pentru viața noastră. Învierea lui Hristos este o trece spre o viață care nu mai este supusă caducității timpului, o viață cufundată în veșnicia lui Dumnezeu.
Arhim. Teofan Mada, vicar administrativ eparhial
Lasă un comentariu