PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Manifestări interdisciplinare pe teme de psihologie și psihoterapie, la Arad

PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Manifestări interdisciplinare pe teme de psihologie și psihoterapie, la Arad

La Arad vor avea loc, în perioada 23-29 mai 2016, mai multe manifestări publice dedicate valențelor terapeutice ale spiritualității ortodoxe și direcțiilor principale în dezvoltarea psihologiei umane. Invitatul special al acestor evenimente psiho-pedagogice este Părintele Meletios Zaharopoulos Charalampos din Grecia. Părintele Meletie este cunoscut în Europa pentru activitatea sa de psihologie și psihoterapie pastorală, fiind membru al Asociației Elene de Terapie și al Asociației Europene de Terapie a Familiei (European Family Therapy Association – EFTA).

Părintele Meletie are studii universitare și postuniversitare de teologie (Institut de Theologie Orthodoxe Saint-Serge, Institut Catholique de Paris), de psihologie ( Institut de Psychologie Universite Sorbonne Paris Cite), de istorie a religiilor (Ecole Pratique des Hautes Etudes) și psihoterapie familială sistemică (Universitatea din Atena).

A fost hirotonit preot de mitropolitul Anthony (Bloom) of Sourozhla Cambridge (Anglia), unde a desfășurat o activitate didactică și pastorală timp de mai mulți ani, până la revenirea sa în Grecia, unde coordonează cu mult succes „Centrul de îngrijire și terapie pentru familii”, specializându-se în psihoterapia de grup. De asemenea, Părintele Meletie este preocupat de pastorația și educația tineretului, precum și de formarea permanentă a preoților. Activitatea sa pastoral-misionară de excepție în Grecia este întregită de activitatea sa științifică de psihologie și psihoterapie în Atena.

Părintele Meletie va avea diverse dialoguri cu tinerii, cu elevii și elevele arădene, cu familiile acestora. Nu vor lipsi dialogurile cu studenții, precum și vizitarea parohiilor din municipiul Arad. În cadrul manifestărilor interdisciplinare din Arad se va desfășura marți, 24 mai 2016, la Sala Regele Ferdinand a Primăriei Aradului, ora 19, o conferință publică cu titlul: „Iubire, mituri și realități”. Întâlnirile cu arădenii se vor desfășura sub genericul „Pentru o viață plină de sens”.

Arhim. Teofan Mada, vicar administrativ eparhial, coordonator de proiect

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.