PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Ortodoxia Ardeleană – Leagănul mărturisirii și unității românilor transilvăneni

Trecute sunt vremurile în care la orele de Istorie a românilor elevii învățau cu plăcere și așteptau cu sufletul la gură minunatele povestiri istorice care aveau ca modele personaje demne de adevărate epopee precum Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu – întâiul întregitor. Imagini mitice precum Burebista, Decebal sau Traian ne sunt încă vii în amintire unora dintre noi care am trecut prin școli într-o anumită perioadă nu foarte îndepărtată de timp însă adesea condamnată. Prin recursul la istoria națională școala de atunci inspira tinerilor învățăcei sentimente de admirație.

Personajele amintite și multe altele erau modele și pilde de urmat pentru curaj, demnitate, dreptate, iubire de glie, dragoste de popor, dragoste de limbă, iubire de credință străbună, neatârnare. Poporul în mijlocul căruia sau zămislit și căruia au slujit- ca o încercare a răbdării și a credinței din partea Creatorului- a trecut prin multe năpaste încă din pruncia sa. Asemenea unui copil orfan abandonat la răspântia drumurilor de către părinți însă nepărăsit de către Dumnezeu, așa a fost acest popor român născut creștin. Cu cele trei fiice ale sale Moldova, Transilvania și Țara Românească a fost trecut de multe ori prin foc și de multe ori trecut prin sabie și nu de puține ori pus în fața lepădării de credința pe care a primit-o la naștere. Să ne amintim doar de vrednicul de pomenire voievod Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi care pus să aleagă între credința creștină și cea mahomedană dimpreună cu slava lumii acesteia alege mai degrabă să moară pe altarul creștinismului știind că răsplata îi va fi fericirea veșnică.

Prin mari încercări aveau să treacă tocmai pentru credința străbună și românii transilvăneni. Considerați doar tolerați de către autoritatea seculară în ciuda faptului că erau majoritari în Transilvania și deposedați din punct de vedere material de mijloacele de subzistetență de către aceleași autorități, românii transilvăneni și-au găsit refugiul în Biserică. Biserica și credința în Dumnezeu au fost salvarea lor în fața pericolului asimilării în rândul unor populații minoaritare. Biserica a fost cea care a ajutat poporul majoritar să își păstreze tradițiile, cultura, limba strămoșească și credința ortodoxă. Acest fapte au stârnit ura și prigoana autorităților împotriva Bisericii Ortodoxe.

Începând cu secolul al XVI-lea împotriva Ortodoxiei a început prigoana calvină însă fără succes. Presiunea calvinilor s-a intensificat la începutul veacului al XVII-lea victime căzându-le mitropoliții Ilie Iorest și Simion Ștefan care au avut tăria de a fi statornicii în credință dimpreună cu păstoriții lor care au fost arestați și surghiuniți. Multe suferințe au îndurat ortodocșii români transilvăneni și în vremea mitropolitului Sava Brancovici care a păstorit transilvănenii 1662 până la 1680 originar din Ineu și luptător pentru drepturile transilvănenilor, din care pricină la bătrânețe ajunge în închisore unde timp de trei ani este supus unor torturi și josnice tratamente pentru vina de a nu propovăduii învățăturile calvine.

După prigoana calvină a urmat o altă prigoană care de asemenea a avut „binecuvântarea” autorităților imperiale și a avut consecințe mult mai grave pentru poporul ortodox transilvănean, mergând până la desfințarea Biserici Ortodoxe din Transilvania. În lupta pentru păstrarea unității confesionale și chiar naționale s-au ridicat oameni plini de curaj care au îndurat ororile celei mai înfricoșătoare pușcării imperiale austriece de la Kuffstein. Personalitățile și activitatea unora dintre mărturisitorii transilvăneni le vom evoca pe scurt în această pagină.

Cuviosul Visarion din Sarai s-a născut în Bosnia. A călatorit pe la multe locuri sfinte, și îndeosebi, la Ierusalim și la Muntele Athos și a intrat de tânar în monahism. Îndurerat de suferința românilor pentru credința lor ortodoxâ, a călatorit prin Transilvania, propovăduind pretutindeni credința ortodoxă. Era primit în tot locul ca un înger din cer. Drumul lui pâna la Brașov a fost un adevărat alai de biruină creștină, aprinzând în sufletele credincioșilor dragostea de legea strămoșească. Pentru râvna sa în apărarea credinței ortodoxe, a fost întemnițat la Sibiu și, în cele din urmă, în fioroasă închisoare din Kuffstein, unde a murit, pentru mărturisirea credinței ortodoxe.

Cuviosul Sofronie de la Cioara, s-a născut în satul Cioara, din părțile Orăștiei, ca fiu al unei familii preoțești. Ucenicia în călugărie și-a făcut-o în Țara Românească. Reântors la Cioara, a întemeiat un schit în mijlocul codrilor, învățând pe români calea mântuirii. Pentru râvna lui fără de Legea ortodoxă, a fost închis în temnița de la Bobâlna. Eliberat de mulțime, Cuviosul mărturisitor a plecat în Munții Apuseni, îndemnând pe credincioși să țină obiceiurile strămoșești. A fost prins din nou și închis la Abrud. Eliberat încă o dată, mergea din loc în loc, ținând soboare, adică adunări, și învățând poporul: „Stricați silnica unire cu Roma, învăța el, cereți episcop românesc în Transilvania!” Iar când a înțeles că și-a împlinit chemarea, s-a retras la Mănăstirea Argeșului, unde s-a săvârsit cu pace.

Cel de al treilea luptător pentru dreapta credință a fost țăranul Nicolae Oprea născut în Săliștea Sibiului. Tată de familie, plugar, mirean și bun creștin, gata de jertfă pentru credința străbună, fericitul Oprea a primit, ca pe o mare cinste, sarcina să ducă „la împăratul”, plângerile românilor: „Noi cerem, ziceau ei, în numele poporului, vlădică de legea noastră”. Pentru curajul său și Oprea a sfârșit tot la Kuffstein.

Încheiem demersul nostru de a comemora câteva din figurile demne de admirația noastră pentru curajul de a înfrunta vitregiile istoriei în vremuri mult mai grele decât cele pe care le trăim astăzi. Pentru curajul lor au fost trecuți de Biserica neamului în rândul sfinților mărturisitori ardeldeni, fiind serbați la data de 21 octombrie a fiecărui an.

Ciprian Tripa