PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Taina Sfântului Maslu la Parohia Avram Iancu

PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Taina Sfântului Maslu la Parohia Avram Iancu

Continuă  activităţile misionar pastorale ale slujiorilor Bisericii Ortodoxe în zona parohiilor rurale venite în contextul anului omagial al „Misiuni Parohiei şi Mănăstirii azi” şi a a marilor păstori de suflete din eparhii.

Duminică, 21 iunie 2015, la parohia Avram Iancu din protopopiatul Ineu începând cu ora 15 s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu în prezenţa a numeroşi credincioşi de către un sobor de preoţi, la iniţiativa părintelui paroh Culda Gheoghe.

Din sobor au mai făcut parte Preacucernicul părinte Ioan Vatrici, de la parohia Răpsig, preacucernicul părinte Ciprian Sălăvăstru, de la parohia Moţiori, iar din partea Schitului Tămand a fost prezent părintele Ciprian Tripa.

Prezenţa împreună la slujire a preoţilor de mir dimpreună cu reprezentanţi ai mănăstirilor vine să întărească comuniunea frăţescă dintre Parohie şi mănăstire, ca spaţii ale misiunii şi lucrării harice în folosul  duhovnicesc  al credincioşilor şi al păstorilor de suflete.

La sfârşitul Sfintei Taine, părintele Ioan Vatrici a rostit un bogat cuvânt de învăţătură cu referire la rolul Proniei sau Iconomiei divine în viaţa creştinilor, plecând de la pericopa evanghelică a duminicii a treia după Pogorîrea Sfântului Duh (Matei  6:22-33),  precum şi despre raportul dintre fapta sau lucrarea creştinilor şi răsplata primită din partea lui Dumnezeu pentru faptele săvârşite de către creştin.

Îndemnul din cuvîntul de învăţătură a fost acela de a mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce omul primeşte în viaţa pământească cugetând la faptul că inclusiv atunci când aparent  creştinul primeşte din partea lui Dumnezeu lucruri care sunt mai grele în viaţă toate sunt spre îndreptarea şi folosul duhovnicesc al omului dacă sunt primite fără cârtire şi cu smerenie.

La final, părintele proh Gheorghe Culda a mulţumit lui Dumnezeu pentru că binecuvântat prezenţa celor care au luat parte la Taina Sfîntului Maslu,  mulţumind pentru darurile duhovniceşti primite de la Dumnezeu. De asemenea, a mulţumit credincioşilor şi preoţilor care au luat parte la rugăciunea frăţească.

Ciprian Tripa

11024775_901107069935099_364168535670463111_o 10507117_901108029935003_7664117337545678668_o

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.