Consiliul Județean Arad organizează joi și vineri, 7-8 februarie, „La rencontre d’Arad”, întâlnirea de lucru a Rețelei Orașelor și Regiunilor Europene pentru Cultură – LIKE.
În aceste zile, Aradul va avea așadar oaspeți din Paris, Lille (Franța), Barcelona, Donostia San Sebastian (Spania), Atena (Grecia), Rijeka (Croația), Almada (Portugalia), Liege (Belgia), La Valletta (Malta), Limerick (Irlanda), Brno (Cehia), Blagoevgrad (Bulgaria), Timișoara.
Rețeaua, una dintre cele mai mari din Europa, are peste 100 de membri din majoritatea statelor europene și are sediul central la Lille, în Franța. La Arad va fi prezent și președintele organizației, Michael Moglia, dar și Consiliul de Administrație al Rețelei. La Adunarea Generală de la Paris, arădeanul Andrei Ando a fost ales anul trecut membru în Consiliul de Administrație al Rețelei Orașelor și Regiunilor Europene pentru Cultură.
,,Consiliul Județean Arad continuă să lucreze la strategia de creștere a vizibilității internaționale a Aradului. Pentru noi este important ca personalități europene din diferite domenii de activitate să ajungă la Arad, să vină în România și să vadă că dincolo de orice controverse politice aici există oameni care muncesc și performează”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Dezbaterile de la Arad vor pune în valoare și două elemente importante ale acestei perioade: președinția română a Consiliului Uniunii Europene și semestrul cultural româno-francez. Structurate pe cinci ateliere, discuțiile vor viza organizarea internă a Rețelei Orașelor și Regiunilor Europene pentru Cultură – LIKE, oportunitatea instituirii unui premiu european acordat de Rețea și punerea în aplicare a strategiei pentru perioada 2019-2021.
Dezbaterile vor avea loc în sala ,,Vasile Goldiș”, a Consiliului Județean Arad.
Lasă un comentariu