Pe timpul executării serviciului de ordine și siguranță publică, luni, 12 septembrie, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a depistat o persoană care deținea, în mod ilegal, cartușe cu țigări.
Persoana a fost depistată în jurul orei 15.00, în zona Pieței ”Mihai Viteazul” din municipiul Arad, având în autoturismul său 20 cartușe cu țigări, netimbrate. La verificări, a rezultat că persoana se numește Ioan C., are vârsta de 62 de ani și domiciliul în municipiul Arad.
Jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere că sunt asimilate infracțiunii de contrabandă colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, conform prevederilor Codului vamal al României.
Cele 200 pachete cu țigări au fost ridicate în vederea confiscării.
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu