O echipă de jandarmi din Pecica a constatat, miercuri, fapte de comerț săvârșite fără respectarea prevederilor legale.
În zona localității Nădlac, au fost depistate mai multe persoane care ofereau spre comercializare diferite obiecte, fără autorizație în acest sens, fără documente care să dovedească proveniența și în locuri neautorizate.
„Conform prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată, jandarmii au aplicat sancțiuni contravenționale a căror valoare totală este în cuantum de 6.200 lei. Bunurile oferite spre comercializare, în valoare de 870 lei, au fost ridicate în vederea confiscării“, a declarat Fînaţă Emilia Margareta, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad.
Lasă un comentariu