Bătălia pentru cel mai titrat smartphone nu se oprește niciodată. Aproape în fiecare lună avem parte de lansarea a câte unui model de top. Fiecare producător promite marea cu sarea și, inevitabil, fiecare își compară noile modele cu cele ale competitorilor. Printre cele mai comparate se află iPhone. Anul acesta, Apple dorește să alegem din trei modele: iPhone XS, iPhone XS Max și iPhone XR. Primele două sunt extrem de asemănătoare, dimensiunea fiind factorul principal care îi separă. Dacă te-ai gândit la unul dintre ele, iată o listă scurtă de puncte pro și contra alegerii unui iPhone.
De ce ar trebui să-l consideri:
- Ecrane mari, tehnologie OLED Super Retina. Oricare dintre cele două modele va fi potrivit pentru pasionatul de culori cât mai realiste, în special nuanțele închise. iPhone XS și XS Max oferă ecrane cu diagonale de 5.8”, respectiv 6.5”, în corpuri ce sunt foarte apropiate ca dimensiuni de modelele iPhone 8 și 8 Plus.
- Cel puțin o oră în plus la autonomia bateriei. Chiar dacă nu pare mult, poate fi ora care te scutește de a petrece timp fără un telefon funcțional. Cel mai curios lucru însă este că niciunul dintre cele două modele nu deține cea mai mare autonomie din gamă. Această onoare îi revine mult mai ieftinului iPhone XR.
- O cameră foto cu o gamă dinamică foarte bună. „Gamă dinamică?” Da, este vorba despre capacitatea unei camere de a reda cât mai multe detalii în zone puternic sau foarte slab iluminate. Cu cât vezi mai multe detalii în norii de pe cer, păstrând o expunere corectă în restul fotografiei, cu atât gama dinamică este considerată mai bună. iPhone XS și XS Max au același sistem de camere.
- Rezistența la apă și praf capătă standardul IP68. Teoretic, poți înota fără probleme cu iPhone-ul tău, cel puțin într-o piscină.
- Primele modele ce includ tehnologia Dual SIM. Fiind vorba de Apple, avem parte de o implementare proprie: în loc de două sloturi pentru cartele, Apple oferă opțiunea eSIM, ce poate fi activată prin intermediul operatorilor.
Cel mai rapid iPhone de până acum și, implicit, cel mai rapid smartphone.
De ce ar trebui să-l treci cu vederea:
- Prețul: începând cu €1000.
- Identic vizual cu iPhone X, fapt ce scade foarte mult factorul de noutate.
- Multă lume încă nu este obișnuită cu sistemul FaceID și bretonul care domină partea frontală a telefonului.
- O baterie mai bună nu este pusă în valoare de o încărcare rapidă, lucru pe care Apple îl putea obține printr-un încărcător mai potent.
- Același capitol al încărcării: Apple limitează metoda wireless (prin inducție) la doar 7.5Wh.
Așadar, acestea sunt avantajele și dezavantajele de care trebuie să ții cont. Dacă este ceea ce-ți dorești sau nu, e decizia ta până la urmă. Pe scurt, avantajele cu adevărat importante ale iPhone XS Max față de iPhone XS sunt display-ul mai mare, autonomia bateriei și interfața sistemului adaptată suprafeței mai mare de lucru. Cele mai importante specificații și opțiuni sunt deja disponibile pe duratele mai ieftine ale sale: iPhone XS și chiar iPhone XR, în anumite cazuri.
Lasă un comentariu