Problemele clădirilor vechi își caută rezolvarea prin Biroul Cetățeanului

Problemele clădirilor vechi își caută rezolvarea prin Biroul Cetățeanului

Biroul Cetățeanului, proiect lansat de USR Arad la începutul lunii octombrie, începe să genereze primele soluții.

Reprezentanții Biroului au primit o sesizare legată de pericolul la care se expun trecătorii atunci când trec pe lângă clădirile vechi din municipiu. Aceștia au găsit soluții, cu care s-au adresat Primăriei.

„O locuitoare a Aradului ne-a atras atenția că traseul pietonal care parcurge strada Eminescu, zona teatru, piața Avram Iancu, bulevardul Dragalina, precum și strada Gheorghe Lazăr sau strada Kunz Kadar – Romulus Cărpinișan este unul foarte periculos din cauza materialelor care stau să cadă de pe imobile. Nu este vorba doar de tencuială ci și de bucăți din acoperiș, țigle, burlane. Pe majoritatea străzilor din centrul Aradului situația este similară, punând astfel în pericol viețile locuitorilor și nu numai. Primăria s-a lăudat în trecut cu «măsuri» în acest domeniu, însă anunțurile nu au vizat soluționarea problemei ci pasarea ei pe umerii arădenilor. Deputatul USR Sergiu Cosmin Vlad a preluat problema și a solicitat instituției locale să facă o evaluare de urgență a tuturor situațiilor cu potențial de accidentare a trecătorilor din cauza clădirilor deteriorate, iar apoi să ia măsuri imediate de remediere a lor”, afirmă reprezentanții USR Arad.

„USR propune implementarea unor proceduri de evaluare periodică a clădirilor vechi, pentru a preîntâmpina astfel de situații periculoase. Nu e suficient ca primarul să se arate preocupat de subiect, este nevoie de acțiuni concrete, care să conducă la reabilitarea tuturor clădirilor cu probleme, nu doar a celor mai cunoscute dintre ele. De ce vecinii de la Oradea au putut să rezolve aceste riscuri? Noi îi așteptăm pe arădeni să sesizeze în continuare prin Biroul Cetățeanului problemele orașului și le promitem că le vom analiza și le vom găsi soluția”, precizează Sergiu Vlad, deputat USR.

  1. Nu vad solutiile.Doar constatari si reclama pt.usr.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.