Guvernul a modificat Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, printr-un proiect de lege care va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului.
Potrivit proiectului de lege procedurile pentru călătoria în străinătate a minorilor români se vor simplifica, în sensul că declaraţia de acord a părintelui care nu îl însoţeşte pe minor în timpul călătoriei poate fi eliberată pentru mai multe călătorii, pentru o perioadă de până la 3 ani, fără menţionarea destinaţiei.
„Proiectul de lege modifică prevederea referitoare la acordul părinţilor pentru ieşirea din România a cetăţeanului român minor, în sensul că declaraţia de acord a părintelui care nu îl însoţeşte pe minor în timpul călătoriei poate fi eliberată pentru mai multe călătorii, respectiv pentru o perioadă de până la 3 ani, fără menţionarea destinaţiilor. Potrivit legislaţiei actuale, este obligatorie declaraţia autentificată pentru fiecare ieşire din România a minorilor sau întocmirea unei declaraţii pentru toate deplasările în străinătate, ceea ce a provocat nemulţumiri îndeosebi în cazul minorilor care călătoresc frecvent pentru a desfăşura activităţi culturale, sportive, educaţionale, în afara ţării”, se arată într-un comunicat de presă.
De asemenea, se elimină obligativitatea menţionării scopului deplasării şi a rutei din cuprinsul declaraţiei notariale privind acordul părintelui pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către minor, însoţit de o altă persoană. Această modificare survine întrucât în practică au existat situaţii în care minorilor nu li s-a permis ieşirea din ţară deoarece, independent de voinţa însoţitorului, compania de transport a modificat traseul ce urma să fie parcurs până la destinaţie.
În cazul minorilor care au domiciliul/reşedinţa în statul de destinaţie, nu mai este necesară prezentarea declaraţiei părinţilor/tutorilor.
Actul normativ vizează și regimul eliberării paşapoartelor diplomatice şi de serviciu.
Astfel, paşaportul de serviciu se eliberează şi pentru personalul autorităţilor publice care candidează pentru posturi în cazul unor organizaţii, instituţii şi misiuni internaţionale, la cerere, sau care ocupă funcţii de expert naţional detaşat la instituţiile şi organismele Uniunii Europene.
Paşapoartele diplomatice se acordă şi persoanelor care deţin funcţii asimilate ca rang prim-adjunctului şi adjuncţilor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi foştilor miniştri de externe. Dintre categoriile de beneficiari ai paşaportului diplomatic a fost eliminat procurorul general financiar al Curţii de Conturi, având în vedere că această funcţie nu mai există în prezent.
Se vor elibera paşaporte diplomatice sau de serviciu şi copiilor aflaţi în întreţinerea persoanelor expres prevăzute de lege, trimise în misiune oficială în străinătate, precum şi soţului ori soţiei acestora, atunci când copiii îi însoţesc în cursul misiunii oficiale în străinătate. Reglementarea este însoţită de obligaţia ca paşapoartele să fie predate de către titular la încetarea calităţii sale oficiale, în caz contrar fiind anulate de Ministerul Afacerilor Externe.
În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi, vor fi modificate şi completate Normele metodologice de aplicare a Legii nr 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, aprobate prin HG nr. 94/2006, conform noilor reglementări.
Lasă un comentariu