Echipele din trei proiecte europene s-au întâlnit săptămâna trecută la Arad, la Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV).
Timp de o săptămână profesioniști din cinci țări europene (Finlanda, Estonia, Spania, Grecia și Italia) au participat la activități de training împreună cu echipa arădeană a Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială din cadrul UAV.
„Implicarea universității noastre în proiecte europene deschide noi perspective de formare, de dezvoltare instituțională și, în același timp, oferă un plus de vizibilitate la nivel internațional. Felicit echipa din cadrul Facultății de Științe ale Educației pentru implicare și pentru rezultatele obținute în cadrul proiectelor europene derulate”, a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.
Profesori, pedagogi, psihologi și asistenți sociali au participat la întruniri de specialitate în școli, grădinițe și centre de asistență socială și recuperare pentru copii cu cerințe educative speciale din Arad.
„Cu acest prilej, împreună cu expert profesor dr. Gabriela Kelemen și colegii de la FSEPAS am organizat și o conferință internațională de promovare a cercetării și inovării prin proiecte europene. Au fost prezentate obiectivele, metodologiile și rezultatele de etapă ale acestora. A fost un schimb de experiență extrem de util care ne-a oferit oportunitatea de a învăța din domeniile de expertiză ale fiecărei echipe”, a declarat directorul proiectelor, Mihaela Gavrilă-Ardelean.
Lasă un comentariu