Program complex de screening, în regim gratuit, pentru depistarea cancerului de col, a cancerului de sân și a sarcinilor cu risc

Program complex de screening, în regim gratuit, pentru depistarea cancerului de col, a cancerului de sân și a sarcinilor cu risc

Un program complex de screening, în regim gratuit, pentru depistarea cancerului de col, a cancerului de sân și a sarcinilor cu risc va fi derulat în județul Arad.

Consiliul Județean Arad și Spitalul Clinic Județean de Urgență, în parteneriat cu primăriile arădene, dau startul unui program complex de screening, în regim gratuit, care se adresează arădenilor din întreg județul. Este vorba despre servicii medicale pentru depistarea activă a cancerului de col, a cancerului de sân, respectiv depistarea și monitorizarea sarcinilor cu risc.

„Împreună cu managerul Spitalului, dna Florina Ionescu, și medicul Cristian Furău, cărora le mulțumesc pentru implicare, am avut astăzi o ședință cu primarii pentru a-i informa despre noul program. Au răspuns invitației noastre 64 de primării, cărora le-am cerut să fie partenerii noștri pentru ca arădenii, indiferent de zona în care locuiesc, să beneficieze de aceste servicii, fiindcă, în principiu, orice problemă medicală depistată din timp poate fi mai ușor tratată”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Ce presupune acest program?

În ceea ce privește screening-ul pentru cancerul de col uterin, echipa medicală a Secției Clinice Obstetrică-Ginecologie, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, efectuează, gratuit, testare de tip PAP (Papanicolau) pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani, cu domiciliul în zona de Vest a țării – județele Arad, Timiș, Bihor și Hunedoara. Testarea se va efectua atât prin deplasări ale echipei medicale în zonele greu accesibile, cât și în incinta Secției Clinice Obstetrică-Ginecologie. Programările se fac la numărul de telefon 0757 027 612.

Secția Clinică Obstetrică Ginecologie, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, asigură, în regim gratuit, analize medicale și examinări imagistice pentru femeile gravide de pe raza județului Arad. Femeile gravide vor beneficia de un pachet de servicii medicale specifice sarcinii – monitorizare pe tot parcursul sarcinii, analize de laborator, ecografii, consulturi interdisciplinare – adaptate la necesitățile fiecărei femei în parte. Pachetele de servicii medicale vor fi adaptate fiecărei femei gravide și va cuprinde investigații precum: consultație de specialitate obstetrică-ginecologie, hemoleucogramă completă, determinare a grupului sanguin ABO, determinare a grupului sanguin Rh, uree serică, acid uric seric, creatinină serică; glicemie, TGP, TGO, TSH, examen complet de urină (sumar + sediment); Investigațiile se vor efectua în incinta Secției Clinice Obstetrică Ginecologie și vor fi efectuate de către echipa medicală a secției, pe bază de programare, la numărul de telefon 0757 027 612.

Mamografia și ecografia de sân sunt investigații care se efectuează în Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală, pe bază de programare, cu trimitere de la medicul specialist sau de la medicul de familie, ori la cerere, contra-cost. Investigațiile efectuate pe baza unei trimiteri de la medic de familie/specialist sunt realizate prin contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Arad, fără să implice costuri din partea pacientei. Mamografia este recomandată, cu sau fără ecografie mamară, o dată la unul sau doi ani, pentru femeile de peste 40 de ani, în funcție de structura densă a sânului. Ecografia este recomandată anual pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani. Cele două tipuri de investigații sunt metode complementare, și nu se pot substitui una pe cealaltă. Programări pentru mamografii sau ecografii mamare se pot face de luni până vineri, între orele 7:00-18:00, la Biroul de Programări, situat la parterul clădirii principale a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, din strada Andrenyi Karoly, nr 2-4, la numerele de telefon 0733 441 686; 0357 407 200 sau on-line pe site-ul www.scjarad.ro. Documente necesare: bilet de trimitere de la medicul de familie/ medicul specialist, card de sănătate și carte de identitate.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.