Proiecte în valoare de zeci de milioane de euro, în derulare la Ineu

Proiecte în valoare de zeci de milioane de euro, în derulare la Ineu

Orașul Ineu are în derulare proiecte în valoare de 42 de milioane de euro.

Consiliul Județean Arad continuă seria prezentărilor celor mai importante proiecte de dezvoltare din județ. Astfel, primarul orașului Ineu, dl. Călin Abrudan, unul dintre primarii cu rezultate foarte bune și care a reușit să transforme imaginea orașului Ineu, cu proiecte vizibile de urbanizare, a fost prezent în fața arădenilor, pentru a vorbi despre proiecte în derulare și proiecte de viitor.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a subliniat strategia de lucru pe care o are în ceea ce privește construirea unor poli de dezvoltare micro-regională în județ, în jurul orașelor care în mod natural polarizează locuitorii din zonă, elevii, forța de muncă.

„Revenim la tradiția istorică a acestor poli de creștere care, în urmă cu mai bine de un secol, dădeau forță Aradului. Acești poli îi susține, cu prioritate, Consiliul Județean, pentru că dezvoltarea lor duce la dezvoltarea întregii zone. V-am prezentat săptămâna trecută proiectul de modernizare al orașului Pecica. Astăzi, vă prezentăm planurile orașului Ineu, împreună cu primarul Călin Abrudan. Acesta a fost votat de 77% dintre alegători, la ultimele alegeri locale și este președintele Ligii Aleșilor Locali din PNL în județul Arad. Deși are deja rezultate foarte bune, eu cred că are în continuare potențial de creștere! Îl felicit, în primul rând, pentru viziunea sa legată de Cetatea Ineu, pentru ambiția sa de a obține fonduri europene pentru această lucrare și pentru strategia prin care Ineul, odată restaurată Cetatea și readusă în circuitul public, va deveni un pol regional de atracție turistică. Multe dintre proiectele în derulare susțin deja, astăzi, această viziune, și mă refer la remobilarea urbană: modernizarea centrului orașului, amenajarea trotuarelor, regândirea zonei Palatului Administrativ.

Ineul se modernizează și acest lucru se datorează în primul rând echipei PNL din administrație, domnului primar, domnului viceprimar Ionel Alb, consilierilor locali, și tuturor celor care colaborează la acest proiect, societate civilă și oameni politici.

Consiliul Județean s-a implicat, la rândul său, în proiecte punctuale de dezvoltare zonală și de dezvoltare locală, la Ineu.

Cel mai important proiect îl reprezintă modernizarea drumurilor județene. Ineul se află la intersecția a două proiecte majore: drumul înspre stațiunea Moneasa și drumul Seleuș-Șicula-Berechiu-limită de județ, prin care modernizăm legătura cu județul Bihor. Am modernizat și accesul alternativ la Ineu, prin Arad-Sântana-Zărand-Seleuș, un drum care scurtează cu aprox. 10 minute traseul până la Arad și evită traficul de pe Arad-Șiria-Pâncota (drum modernizat și acesta). Iată că Ineul beneficiază de o rețea de acces modernă, de bună calitate, și asta este foarte important pentru că facilitează și accesul potențialilor investitori, dar și mobilitatea forței de muncă și, nu în ultimul rând, accesul absolvenților de liceu la universitățile arădene.

Pe planul dezvoltării locale, Consiliul Județean Arad, prin Compania de Apă, a investit în calitatea apei și, implicit, a sănătății oamenilor. Ca urmare, Au fost realizate 502 branșamente noi la rețeaua de apă și 1431 racorduri noi la rețeaua de canalizare, în ultimii ani. Am realizat investiții de 6,8 milioane de euro în extinderea și modernizarea rețelei de apă din Ineu. Concret, s-a realizat o aducțiuni de la foraj până la stația de tratare, în lungime de 1,8 km; reabilitare stației de tratare Ineu; reabilitarea rezervorului de apă; extinderea rețelei de alimentare cu apă Ineu cu 2,3 km si reabilitatea rețelei de apă pe 7,6 km; extinderea rețelei de canalizare pe 25,3 km. Au fost realizate 5 stații de pompare a apei uzate. Din bugetul propriu, Consiliul Județean Arad a co-finanțat 17 proiecte la Ineu, în ultimii cinci ani. Le enumăr rapid pe cele mai importante, fără să le detaliez, pentru că îl rog apoi pe domnul primar să ne vorbească despre proiectele pe care le consideră cele mai relevante: 

Modernizare piață

-Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și canalizare

-Lucrări de modernizare a străzilor în zona blocurilor

-Modernizarea drumului comunal Ineu-Tămand

-Reabilitare trotuare Calea Republicii

Amenajarea intersecției cu sens giratoriu

-Asfaltare străzi în Mocrea

-Creșterea eficienței energetice la clădirile publice, la sediul primăriei și la casa de cultură

-Îmbunătățirea calității vieții, în trei componente. În componenta 1: reabilitare și modernizare clădirii C21, transformarea în locuințe sociale. În componenta 2:  construirea și dotarea centrului cu funcțiuni culturale și recreative. În componenta 3: extinderea rețelei de apă-canal și modernizarea drumurilor.

-Restaurarea și reabilitarea funcțională a cetății Ineu

-Dotare ambulatoriu integrat și laboratoare ale spitalului orășenesc

-Reabilitare și mansardare școala clasele I-IV str. Republicii nr.27

-Reducerea emisiilor de carbon

-Capelă strada Mihai Eminescu

-Iluminat arhitectural sediu Primărie și Casa de Cultură

-Modernizare străzi în localitatea Mocrea.

Închei prin a vă spune că am un partener în primarul Călin Abrudan, că lucrăm împreună pe proiecte majore pentru polul de dezvoltare Ineu! Este un primar care gestionează proiecte în valoare de 42 de milioane de euro în orașul său! Repet: a primit 77% din voturi la alegerile locale și cred că nu există carte de vizită mai bună decât asta”, a declarat Iustin Cionca.

Primarul orașului Ineu, Călin Abrudan, a vorbit despre activitatea și proiectele începute, finalizate sau cele care urmează a fi implementate. „În ultimii 10 ani, în administrația orașului Ineu, am făcut peste 50 de km de străzi asfaltate, astfel încât anul acesta și anul viitor să terminăm de asfaltat și ultima stradă din oraș. Am investit în învățământ și am reușit, cu bani europeni, să modernizăm diferite obiective, printre care colegiul „Mihai Viteazul”, clădirea principală și clădirea internatului, plus că am construit de la zero o grădiniță, care astăzi este folosită cu destinația de creșă.

Am investit din bugetul local sau cel național în tot ceea ce înseamnă rețelele de apă și canalizare,  de exemplu la Mocrea, unde nu a fost canalizare deloc. Am avut situații cu străzi locuite, de unde lipsea curentul electric și am rezolvat și această problemă. Ne-am ocupat de extinderea spațiului locativ din oraș, pentru că am câștigat un proiect care va începe luna viitoare, prin care vom construi locuințe sociale. Ideea noastră este aceea de a veni în sprijinul investitorilor, pentru a ține în localitate muncitorii care își desfășoară activitatea în Ineu.

Ne dorim transformarea localității în stațiune de interes local, demers pe care îl vom începe cu ajutorul Consiliului Județean Arad. Prin înscrierea Cetății Ineului în circuitul turistic, va trebui să le oferim turiștilor activități pentru petrecerea timpului liber. Dorim să dezvoltăm zona de servicii, să dezvoltăm o tabără și un ștrand, pentru că avem suprafețele necesare de teren, două zone de câte zece hectare, primite de la Ministerul Apărării: una fostul depozit de armament și una sub Dealul Viilor.  Aceste două zone vor permite dezvoltarea componentei de timp liber, pentru cei care ne vor vizita.

Dorim să dezvoltăm și faleza Crișului, un proiect care ne-a dat multe bătăi de cap. Suntem la final cu tot ce înseamnă actele de proprietate. Am câștigat un proiect în sumă de 1.100.000 lei, prin care, pentru început, vom proiecta această zonă, care include tot ce înseamnă spații verzi, 40 de hectare. Dorim să unim Cetatea cu Parcul Dendrologic și faleza Crișului, astfel încât oamenii să se poată relaxa în aer liber, să-și petreacă timpul în mod plăcut. Sunt convins că în doi, trei ani, vom avea o zonă de promenadă apreciată de toți cei care locuiesc aici sau care ne vizitează”.

Călin Abrudan a subliniat faptul că, doar din fondurile Programului Operațional Regional, orașul a accesat peste 16 milioane de euro.

Totalul fondurilor accesate pentru proiecte care sunt în derulare, fără cele finalizate, se ridică la suma de aproximativ 42 de milioane de euro. „Tot ce a putut accesa orașul a accesat! Învățământ, sănătate, infrastructură! În plus, mai trebuie menționat că, dincolo de acestea, am mai depus un număr de trei proiecte, în valoare totală de 6 milioane de euro – fiecare, individual, câte 2 milioane – care sunt pe lista sinteză”, a spus edilul, care a prezentat, pe larg, proiectele pe care orașul le are în implementare sau pe care le-a depus.

Prezentăm, mai jos, lista cu proiectele:

Nr. Crt.Denumirea proiectuluiProgramul de finanțareValoarea totală estimata a proiectului  
Scurta descriere a proiectuluiDurata proiectului
 1Reducerea emisiilor de carbon in zona urbana IneuPOR22,824,700.71Reducerea emisiilor de carbon in zona urbana IneuIn curs de implementare
Creșterea eficientei energetice la clădirile publice – sediu primărie și casa de cultură în orașul Ineu, județul AradPOR4,227,777.98Creșterea eficientei energetice la clădirile publice – sediu primărie și casa de cultură în orașul Ineu, județul AradIn curs de implementare
 3„Îmbunătăţirea calităţii vieţii în orașul Ineu, jud. Arad – Component 1 – Reabilitare si modernizare clădire C21, transformarea în locuințe sociale; Componenta 2 – Construire și dotare centru cu funcțiuni culturale și recreative; Componenta 3 – Extindere rețele de apa-canal si modernizare drumuri”POR16,240,556.49„Îmbunătăţirea calităţii vieţii în orașul Ineu, jud. Arad – Component 1 – Reabilitare si modernizare clădire C21, transformarea în locuințe sociale; Componenta 2 – Construire și dotare centru cu funcțiuni culturale și recreative; Componenta 3 – Extindere rețele de apa-canal si modernizare drumuri”In curs de implementare
Reabilitare și mansardare școală clasele I-IV str. Republicii nr.27POR5,769,960.63Reabilitare si mansardare școală clasele I-IV str. Republicii nr.27In curs de implementare
 5Restaurarea si reabilitarea funcțională a cetății IneuluiPOR23,273,075.37Restaurarea și reabilitarea funcțională a cetății IneuluiIn curs de implementare
 6Amplasare stații de reîncărcare pentru vehicule electrice in orașul Ineu județul AradAFM1,999,675.43Amplasare stații de reîncărcare pentru vehicule electrice in orașul Ineu județul AradProiect depus
 7Dotare ambulatoriu integrat și laboratoare ale spitalului orășenesc din orașul Ineu, județul AradPOR5,553,016.94Dotare ambulatoriu integrat și laboratoare ale spitalului orășenesc din orașul Ineu, județul AradIn curs de implementare
Modernizare infrastructură de acces agricolă în orașul Ineu, județul AradAFIR5,877,209.00Modernizare infrastructură de acces agricolă în orașul Ineu, județul AradProiect depus
 9,,Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice – ateliere”AFM2,182,307.22,,Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice – ateliere”Proiect depus
 10,,Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice –cantina”AFM2,182,242.89,,Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice –cantina”proiect depus
 11,,Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice – centrul de zi”AFM1,957,168.00,,Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice – centrul de zi”proiect depus
 12,,Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice – grădiniță”AFM983,689.44,,Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice – grădiniță”proiect depus
 13,,Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice – corp cu clasele I-IV”AFM2,075,629.01,,Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice – corp cu clasele I-IV”proiect depus
14 Construire grădiniță cu program normal
cu 4 săli de grupă în sat Mocrea (aparținător) oraș Ineu, jud. Arad
PNDL2,253,500.00Construire gradinita cu program normal
cu 4 Sali de grupa in sat Mocrea(apartinator) oras Ineu, jud. Arad
în derulare
15Construire grădiniță cu program
 normal cu 4 săli de grupă în oraș Ineu, jud. Arad (str. Avram Iancu)
PNDL2,301,460.00Construire gradinita cu program
 normal cu 4 sali de grupa in oras Ineu, jud. Arad(str.Avram Iancu)
în derulare
16Reabilitare și modernizare
 Liceul Tehnologic Sava Brancovici, str. C.Traian, nr.2, în orașul Ineu, județul Arad
PNDL11,505,260.00Reabilitare si modernizare
 Liceul Tehnologic Sava Brancovici str.C.Traian, nr.2, in orașul Ineu, județul Arad
în derulare
17Extindere, reabilitare și modernizare
 Liceul „Mihai Viteazul”, corp C1,
în orașul Ineu, județul Arad
PNDL7,883,170.00Extindere, reabilitare și modernizare
 Liceul „Mihai Viteazul”, corp C1,
în orașul Ineu, județul Arad
în derulare
18Bazin de înot Str. Aleea Oituz, nr. 14, oraș IneuCNI8,921,231.00Bazin de înot Str. Aleea Oituz, nr. 14, oraș Ineuîn achiziție
19Construire bază sportivă TIP 1, oraș Ineu, Str. Oltenia, nr. 4CNI6,311,594.00Construire bază sportivă TIP 1, oraș Ineu, Str. Oltenia, nr. 4în derulare
20Aducțiune și rețea de apă, rețea de canal cu vidanjare si sisteme de captare a apelor pluviale ,in zona Dealul Viilor Ineu, județul AradAnghel Saligny13,492,670.77Aducțiune și rețea de apă, rețea de canal cu vidanjare si sisteme de captare a apelor pluviale, in zona Dealul Viilor Ineu, județul Aradproiect depus
21Asfaltare străzi în orașul INEU, JUDEȚUL ARADAnghel Saligny1,592,431.25Asfaltare străzi în orașul INEU, JUDEȚUL ARADproiect depus
22Asfaltare străzi și construire pod peste Crișul Alb în orașul Ineu, județul AradAnghel Saligny22,433,465.33Asfaltare străzi și construire pod peste Crișul Alb în orașul Ineu, județul Aradproiect depus
23“Amenajare urbanistică cu pista biciclete, podețe și rigole pentru apa pluvială în orașul Ineu, județul Arad”Anghel Saligny12,455,485.52“Amenajare urbanistică cu pistă biciclete, podețe și rigole pentru apa pluvială în orașul INEU, județul ARAD”proiect depus
24Reabilitare și modernizare clădire pentru locuințe sociale în oraș IneuMLPDA24,756,759.09Reabilitare și modernizare clădire pentru locuințe sociale în oraș Ineuproiect depus
25Construire capelă, strada Mihai Eminescu, Ineu 357,000.00Construire capelă, strada Mihai Eminescu, Ineuîn derulare
26Îmbrăcăminte bituminoasă străzi Mocrea 588,766.14Îmbrăcăminte bituminoasă străzi Mocreaîn derulare
27Modernizare străzi  Mocrea     601,084.76Modernizare străzi  Mocreaîn derulare
28Modernizarea și diversificarea funcționalităților spațiilor verzi în orașul Ineu, județul AradPOAT1,188,489.49Elaborarea documentațiilor tehnico-economice fazele S.F. și P.T.în implementare
TOTAL211,789,376.46

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.