Proiectul „Orașe pentru tine, orașe pentru Europa” („Cities for you, cities for Europe”), implementat de Municipiul Arad în parteneriat cu alte șapte orașe membre ale Clubului de la Strasbourg, a fost premiat la Roma, în cadrul întâlnirii anuale a Consiliului Municipiilor și Regiunilor Europene din 16 decembrie 2014, informează Primăria Municipiului Arad.
Premiul „Gianfranco Martini” se acordă în fiecare an celor mai bune proiecte care promovează înfrățirea dintre orașe și dezvoltarea rețelelor de orașe înfrățite și a fost instituit de Asociația Agențiilor pentru Democrație Locală (ALDA) în memoria primului său președinte, unul dintre inițiatorii conceptului de agenție pentru democrație locală.
Proiectul „Orașe pentru tine, orașe pentru Europa”, finanțat din fonduri ale Uniunii Europene prin Programul „Europa pentru cetățeni”, a fost implementat în perioada 1 septembrie 2012 – 30 noiembrie 2014 de orașele Strasbourg (Franța) – lider de proiect, Dresda (Germania), Graz (Austria), Kaunas (Lituania), Stara Zagora (Bulgaria), Trikala (Grecia), Iași și Arad (România).
Concluziile proiectului, reunite într-o listă de măsuri recomandate pentru restabilirea încrederii între cetățeni și reprezentanții lor la nivel local și european, au fost transmise Parlamentului European cu prilejul întâlnirii finale a partenerilor, care a avut loc la Strasbourg, în perioada 3 -5 noiembrie 2014, în paralel cu Forumul Mondial al Democrației.
Orașele partenere vor continua să colaboreze în cadrul Clubului de la Strasbourg, o rețea de orașe care își propune promovarea valorilor europene la nivel local, se mai arată în comunicatul Primăriei Municipiului Arad.
Foto: Întâlnirea partenerilor de proiect la Strasbourg, în 3 – 5 noiembrie 2014
Lasă un comentariu