Prosteala

Progresul întotdeauna s-a bazat pe necesitate. Dinamita a fost inventată spre a ușura munca minerilor. Locomotiva cu aburi pentru a transporta oameni mulți sau mărfuri dintr-un loc în altul. N-a fost nevoie de nici o lege pentru ca oamenii să stea deoparte de locul în care se produceau exploziile. Ei (oamenii) știau că trebuie să stea la distanță atunci când TNT-ul (dinamita) disloca, prin puterea exploziei, tone de stâncă. Și încă n-am auzit ca cineva să fie călcat de tren acolo unde calea ferată nu exista. Deci, putem spune că noi știm a ne proteja prin însăși construcția noastră de chestiuni care, funcționând, ne-ar putea pune în pericol viața, chiar în lipsa unor legi. Știm, de asemenea, despre maladii sau boli că ele produc incapacități de multe feluri, uneori chiar decese, și ca atare încercăm pe cât posibil să stăm departe de ele. Sau, mai corect spus, de cauzele care le provoacă. Nu mâncăm ciuperci, nici alte alimente care pot duce la îmbolnăvire. Că se mai întâmplă accidente este cu totul o altă discuție. Ele (accidentele) nu sunt un mod de viață.

Sunt nenumărate alte exemple de acest fel care au darul de a ne face viața mai confortabilă. Verificate în timp și acceptate ca mod de viață universal – valabile.

Toate sunt presupuse a ne conserva viața.

S-a întâmplat ca anul trecut, 2020, să avem parte de ceva cu totul ieșit din schema descrisă în introducere. De fapt, abia acum începem să ne trezim din pumni. N-am făcut box, n-am practicat lupte, dar am privit la televizor sportivi care după câteva lovituri serioase afișau, pe bună dreptate, o stare de amețeală totală. Înțelegeam odată cu arbitrul, că omului respectiv îi este aproape imposibil să continue lupta în acea stare și i se acordau câteva secunde în speranța unei reveniri, măcar parțiale. Frecvent se întâmpla ca omul să-și revină, dar în următoarele momente adversarul, profitând de situație, lovea cel puțin la fel de tare știind că șansa era de partea sa să câștige meciul înainte de limita timpului alocat. Omul era atât de tare bătut încât aproape că nu știa ce i s-a întâmplat decât după mai bine de câteva ore.

Această lungă introducere am făcut-o tocmai pentru a ușura înțelegera fenomenului care ne-a dat viețile peste cap de un an de zile. Situație care nu dă semne că s-ar schimba.

De fapt, acum pricepem bine că virusul a fost și este un mijloc.Scopul devine tot mai clar că este acest vaccin. Care costă. Este vorba de o afacere. Una foarte bună. Prin comparație, doar aerul (dacă s-ar fi dozat) s-ar fi vândut mai bine. Și cum vânzarea unui astfel de vaccin nu putea fi lăsată în voința liberă a oamenilor, nevoia trebuia „fabricată” în urma unei boli. Care, din fericire sau din păcate pentru inițiatori nu a fost și nu este atât de fatală. Nu o spun eu, ci așa arată cifrele. Care, în ciuda faptului că nu pot fi controlate de surse independente, nu pot induce mai mult decât o stare normală. Aici a intervenit presa care, mai mult sau mai puțin, a reușit să-i sperie pe mulți astfel încât deciziile guvernelor de a cumpăra vaccinurile să fie unele ușoare, dacă nu chiar solicitate de populație în multe cazuri.

Pentru că încă deținem creiere cu care gândim și măsurăm înainte de a tăia, ne punem foarte multe întrebări cu privire la tot ceea ce înseamnă anul 2020 pentru lumea în care trăim, Răspunsurile, lăsându-se așteptate, va trebui să încercăm măcar să ne apropiem de adevărata realitate pe care o trăim în aceste zile. Desigur, fără a respinge ab initio ceea ce oficial ni s-a transmis. Constatăm doar că lucrurile nu stau chiar în felul în care am fost informați. Cu alte cuvinte, situația din teren pare să fie cu totul alta decât cea relatată. Nu pornesc de la știrile inițiale în care ni se arătau la televizor oameni care cădeau secerați pe stradă undeva departe în China. Ne-am convins repede că era vorba de o făcătură. Apoi, exportarea virusului în Europa și peste ocean cu schimbarea totală a agendei publice și sociale ar fi trebuit să producă la scară globală o psihoză totală, din care să ieșim doar atunci când, brusc, boala ar fi atins o cifră critică de la care împărații poparelor trebuiau să accepte fără condiții oferta de vindecare. Rețeta seamănă cu unele basme cu monștri, balauri cu multe capete, puși pe omorât oameni, cu posibilitatea stopării ciclice prin sacrificarea unor tineri. Care luau drumul locuinței animalului și i se dăruiau lui ca martiri. Nici în poveste și nici în trăirea noastră prezentă nu aflăm nimic despre geneza nenorocirii. Oamenii trăiau pașnic până când balaurul de nicăieri și-a făcut apariția prin distrugere. Convenția producea în continuare pagube dar, surpriză, și în aceste cazuri numai din rândul populațiilor sărmane. N-am prea citit povești în care fete sau băieți de împărați erau oferiți spre martiraj. Nici un om important din lume nu a murit infectat de Covid. Cei care s-au declarat infectați, fără excepție, s-au vindecat. Nici măcar un șef mic de trib de prin jungla Amazonului. Admitem că toți aceștia au fost protejați de sisteme bine puse la punct. Dar, cum spuneam în introducere, toți oamenii s-au născut cu instincte de conservare și știu să se protejeze atunci când este cazul. Cum poate oare cineva să treacă prin viață și să creadă că o bucată de pânză poate opri un virus de dimensiuni nesimțitoare de mici? Probabilitatea ca o mască de pânză să stopeze un virus este egală cu aceea ca un tren să lovească oameni care nu se află pe calea ferată. Ni s-a spus să păstrăm distanța de câțiva metri pentru că virusul nu poate zbura mai mult de doi metri, ceea ce putem deduce că oamenii au studiat mișcările piticului ăstuia. Altfel, de unde să fi reușit ei să scoată astfel de măsuri? Iar plictiselii virusului pe palmele noastre  îi vine de hac săpunul și apa caldă. Acestea devenind politici publice în comunicarea excesivă a guvernelor. Și, ca efect, noi, românii, am avut un an plin de infectați și chiar decedați. Sigur, sunt discutabile cauzele reale, subiectul fiind în sarcina specialiștilor. 

Acum, revenind la chestiune, vedem cu ochiul liber puzderia de guriști care ne spun la televizor că ei se vaccinează. Chiar prin exemple personale, cei din vârf ne invită la a le urma deciziile. Tocmai acest tip de acțiune ar trebui să ne dea tuturor de gândit mai profund. Deja putem spune că promovarea a trecut la nivelul agresiv. Cei mai în vârstă își amintesc fără prea mari eforturi timpul în care activiști semidocți ai comuniștilor din anii 1950 propovăduiau un bine iluzoriu celor care decid să cedeze tot ce aveau statului nou comunist. Un bine care s-a lăsat așteptat mai bine de 50 ani. În fapt, fiind vorba de o minciună împachetată în staniol colorat. Pentru că țăranii acelui timp aveau deja informațiile cu privire la proprietatea obștească de la vecinii lor din URSS-ul victorios. Comuniștii, atunci, precum globaliștii acum, nu au reușit să producă nici un fel de probă în sprijinul ideilor lor de bine. Revenirea la normalitate este doar o țintă mereu în mișcare până ce vom afla cu toții exact ceea ce s-a urmărit. Și, atunci, ținta la care visăm va fi mult lăsată în urmă. Vom avea în mod sigur alte preocupări care ne vor sili să uităm de ținte vechi. Un singur lucru nu se va schimba. Prototipul de oameni de nimic ce ne vor conduce. Pe românește spus, derbedeii vor fi aceiași. Noi rămânând cu prosteala permanentă. Măcar că acum spunem altceva. Nu toți, doar unii.