O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad condusă de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, şi lect. univ. dr. Onel Mircea, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, au avut, zilele trecute, o întrevedere, la Universitatea de Studii din Pavia (Italia), cu prof. univ. dr. Fabio Rugge, rectorul Universităţii, şefi de clinici şi directori de departamente.
Cu această ocazie, au fost vizitate clinicile Universităţii de Studii din Pavia, care au o structură foarte modernă, de ultimă generaţie şi au fost puse bazele unui parteneriat academic, în domeniul medical, între cele două Universităţi.
Protocolul, care va fi semnat de prof. univ. dr. Fabio Rugge, rectorul Universităţii din Pavia şi prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, se axează pe dezvoltarea clinicilor de cardiologie şi urologie, precum şi realizarea de mobilităţi de tip Erasmus+ pentru cadrele didactice şi studenţii UVVG.
„Avem în vedere cercetarea în domeniul medical – specializările cardiologie şi urologie, deoarece Clinicile Universitare din Arad sunt interesate de o nouă reorganizare, după modelul celor din Pavia, unde există aparatură modernă şi investigaţii, în domenii, care nu se aplică în România. Am pus la punct şi un program de colaborare pentru Facultatea de Farmacie pe baza principiilor active din plante, deoarece italienii studiază, în ultimul timp, această calitate a plantelor, în medicină. A fost o vizită care ne dă speranţe în colaborarea cu Universitatea de Studii din Pavia, fondată în anul 1361, care este printre cele mai vechi din Europa şi deţine Clinici Universitare de înaltă ţinută. Majoritatea Centrelor şi Facultăţilor de Medicină din Milano efectuează practică şi la Universitatea de Studii din Pavia, în sistem de clinici, un adevărat oraş, unde vin pacienţi, inclusiv din Statele Unite”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Lasă un comentariu