Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad a găzduit conferinţa „Provocarea NATO pentru tinerii arădeni”, un eveniment derulat prin finanţarea Centrului Municipal de Cultură Arad.
A fost prezent preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, deputatul arădean Dorel Căprar, reprezentanţi ai structurilor NATO din România, reprezentanţi ai Jandarmeriei, ai Academiei de Poliţie, ai Batalionului mixt româno-maghiar, ai Academiei Forţelor Terestre, precum şi ai autorităţilor locale.
„Considerăm că o universitate trebuie să ofere spaţiul unor dezbateri serioase cu specialişti în domeniu, considerăm că aceasta este menirea noastră de a aduce în spaţiul public tematici de interes pentru arădeni, în special pentru tânara generaţie, de a facilita interacţiunea dintre specialişti şi studenţi”, a declarat Ramona Lile, rectorul UAV Arad.
„Această conferinţă este prima dintr-o serie de conferinţe pe problematica NATO pe care intenţionăm să le organizăm în mediul universitar. Mă bucur că acest eveniment a avut loc la Universitatea «Aurel Vlaicu» din Arad şi sunt convins că proiectul nostru va avea succes. Ceea ce n-am dorit şi cred că am şi reuşit la Arad a fost să aducem tinerilor, studenţilor informaţia corectă din partea specialiştilor pe acest subiect atât de mult dezbătut în spaţiul public”, a punctat deputatul arădean Dorel Căprar.
Lasă un comentariu